Un român din doi nu resimte mândrie naţională în acest moment, iar nouă români din zece îi percep pe cei din jurul lor ca fiind iritaţi şi obosiţi – Studiu / Cum percep românii nivelul de trai

Un român din doi nu resimte mândrie naţională în acest moment, iar nouă români din zece îi percep pe cei din jurul lor ca având mai degrabă o stare generală de iritare şi oboseală, indică cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, o companie de cercetare de piaţă. Potrivit aceluiaşi studiu, aproape jumătate dintre români consideră că ceea ce cumpără în prezent reprezintă strictul necesar pentru a-şi asigura traiul.

Cel mai recent studiu realizat de compania Reveal Marketing Research a analizat starea actuală a românilor, aspectele importante ale momentului, precum şi evoluţia acestora în timp, comparativ cu studiul similar din aceeaşi perioadă a anului 2022. Astfel, potrivit studiului, 87% dintre români consideră că cei din jurul lor sunt mai nervoşi şi obosiţi ca oricând, însă jumătate dintre români au sentimente predominant pozitive în această perioadă. Dintre aceştia, 27% se declară optimişti şi cu energie, iar 23% spun că se simt relaxaţi şi privesc cu calm ceea ce se întâmplă în jur, ambele atitudini fiind mai des întâlnite în rândul seniorilor (+60 ani).

Pe de altă parte, 32% dintre români recunosc că se enervează uşor şi experimentează deseori sentimente de furie, un fenomen accentuat în special în rândul persoanelor din Generaţia Y (29-44 ani) – 38%, iar 18% se simt mai degrabă plictisiţi sau obosiţi în viaţa de zi cu zi.

Percepţia românilor asupra celor din jur este predominant negativă, majoritatea descriindu-i pe ceilalţi ca fiind nervoşi şi furioşi (58%) sau obosiţi şi plictisiţi (29%). Discrepanţa dintre evaluarea propriei stări (50% sentimente negative) şi percepţia generală asupra celorlalţi (87% sentimente negative) poate fi explicată prin tendinţa de a vedea propria stare într-un mod mai favorabil decât pe cea a altora.

Majoritatea românilor se declară mulţumiţi de relaţiile cu familia şi prietenii (92%) şi de nivelul de dezvoltare personală atins (79%). Conform celei mai recente evaluări realizate de Reveal Marketing Research, comparativ cu datele din 2022, românii se declară uşor mai mulţumiţi de relaţiile cu familia şi prietenii (+3%). Cu toate acestea, satisfacţia faţă de carieră şi mediul de lucru a scăzut semnificativ, cu 7%, iar percepţia asupra situaţiei financiare s-a deteriorat cu 4%. Aceste tendinţe reflectă provocările actuale cu care se confruntă societatea şi subliniază importanţa măsurilor menite să îmbunătăţească echilibrul dintre viaţa personală şi profesională.

Principalele insatisfacţii: locul de muncă şi situaţia financiară personală

Cele mai mari surse de satisfacţie în viaţa de zi cu zi a românilor provin din relaţiile interpersonale: 92% declară că sunt mulţumiţi de relaţiile cu familia şi prietenii, 79% de nivelul lor de dezvoltare personală şi 76% de relaţiile sentimentale. Totuşi, persoanele cu venituri sub 3.000 de lei raportează un nivel mai scăzut de satisfacţie în viaţa de cuplu (63%).

Cele mai multe insatisfacţii, locul de muncă şi situaţia financiară personală

La polul opus, cele mai scăzute scoruri de satisfacţie se înregistrează în sfera profesională (locul de muncă – 65%), în cea economică (situaţia financiară personală – 59%) şi în domeniul socio-politic (situaţia economică a României – 25% şi situaţia politică a României – 24%).

În ceea ce priveşte mândria naţională, aproximativ jumătate dintre români (51%) se simt mândri în mare sau foarte mare măsură că sunt români, însă acest procent este semnificativ mai scăzut în rândul tinerilor: doar 35% dintre cei din Gen Z (18-28 ani) şi 42% dintre cei din Generaţia Y (29-44 ani) împărtăşesc acest sentiment.

Românii în faţa inflaţiei: 46% cumpără doar strictul necesar

Inflaţia ridicată i-a determinat pe români să prioritizeze cheltuielile pentru acoperirea nevoilor de bază. Astfel, 46% dintre ei sunt de acord, în mare şi foarte mare măsură, că achiziţiile lor actuale sunt strict necesare pentru supravieţuire.

În ultima lună, românii au cheltuit cel mai mult pe produse alimentare (89%), utilităţi (82%), produse de igienă personală (73%), produse pentru îngrijirea casei (67%) şi medicamente sau suplimente (66%).

Pe de altă parte, în ultima lună, românii au alocat sume reduse pentru cărţi (16%), călătorii şi vacanţe (13%) sau produse destinate hobby-urilor (7%).

Comparativ cu 2022, datele recente arată o creştere semnificativă a cheltuielilor realizate în ultima lună pentru categoriile de bază, precum produsele alimentare (+17%), utilităţile (+16%), produsele de igienă corporală (+11%), produsele pentru curăţenie (+8%) şi medicamentele şi suplimentele (+12%). Aceste evoluţii indică o orientare accentuată a consumului către necesităţile zilnice. În schimb, românii au cheltuit mai puţin faţă de 2022 pe produse cosmetice şi parfumuri (-3%), articole destinate hobby-urilor (-3%) şi accesorii precum ceasuri şi bijuterii (-2%), reflectând o tendinţă de prioritizare a cheltuielilor esenţiale în contextul economic actual.

Ce aşteaptă românii de la branduri

Într-un context economic şi emoţional dificil, românii consideră că brandurile ar trebui să se concentreze mai mult pe mesaje motivaţionale şi optimiste (59%), pe promovarea sănătăţii, protecţiei şi siguranţei (50%) şi pe susţinerea produselor şi antreprenorilor locali (42%).

Românii se aşteaptă ca firmele şi companiile să protejeze angajaţii şi să evite concedierile (57%), să susţină comunităţile prin donaţii (44%) şi să utilizeze resursele pentru producerea de bunuri esenţiale (40%).

Pornind de la situaţia economică actuală şi starea de spirit predominant pesimistă a românilor, brandurile pot identifica oportunităţi de creştere specifice pieţelor în care activează, prin intermediul unor studii de imagine de brand, a traseelor din Consumer Decision Journey (CDJ) şi a cercetărilor de tip U&A (Usage & Attitudes).

Aceste tipuri de studii oferă o înţelegere clară a modului în care atitudinile consumatorilor şi comportamentele de consum s-au schimbat, precum şi a modului în care utilizarea diferitelor categorii de produse s-a ajustat, permiţând brandurilor să îşi adapteze strategiile şi să răspundă mai bine nevoilor actuale ale consumatorilor.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Mircea Lucescu: Cu Bosnia este un joc extrem de important. Dacă lumea şi închipuie că participăm la această competiţie aşa fluierând este o mare greşeală

CNSAS – Peste 71.000 de români au ales să rămână ilegal în străinătate în peroada comunistă, cei mai mulţi în anii ’80/ În jur de 44.000 au avut ca motiv al plecării vizitarea unor rude sau prieteni. Peste 18.000 au rămas cu ocazia unor excursii