O operaţiune dramatică de salvare a avut loc duminica trecută pe plaja Epanomi din Salonic, când un tată cu cei doi copii ai săi, turişti din România, au fost luaţi de curenţii puternici şi au fost în pericol de înec. Din fericire, un surfer care practica în zonă SUP (stand up paddle, un sport care presupune a sta în picioare pe o placă de surfing şi a naviga cu ajutorul unei padele) a intervenit. El a ajutat copiii să se întoarcă la ţărm, apoi l-a condus şi pe tată. Toţi sunt în stare bună de sănătate, iar salvatorul a povestit pentru presa elenă cum s-a întâmplat.
Momentul a fost filmat şi videoclipul plin de suspans s-a viralizat. În trei zile a strâns peste 50.000 de vizualizări pe YouTube, unde are zeci de comentarii.
În imagini, se pot vedea copiii luptându-se cu valurile, în timp ce tatăl lor fusese deja luat de curenţi la câţiva metri distanţă.
Vangelis Papaioannou, cel care i-a salvat pe tată şi pe cei doi copii în mare, a povestit la televiziunea naţională, ERT, ce s-a întâmplat.
„Condiţiile erau dificile, deoarece era furtună în Epanomi. După ce am filmat ce voiam în mare, în timp ce mă întorceam, am auzit ţipetele copiilor care îşi pierduseră tatăl, m-am ridicat pe placă şi l-am văzut la 50-60 de metri distanţă”, a declarat Papaioannou. „El plutea, nu mai făcea niciun gest să înoate, m-am dus acolo, era în stare gravă, înghiţea apă şi l-am ajutat să se agaţe de placă”, a povestit el. „I-am arătat cum să se agaţe de placă, el întreba de copiii lui, apoi am ieşit”, a continuat el.
„Este o mare responsabilitate să întreprinzi singur o astfel de operaţiune de salvare şi nu este uşor, deoarece există multe dificultăţi”, a comentat surferul.