Un tânăr din Brăila, suspectat că şi-a agresat concubina şi a violat-o de două ori, arestat

Un tânăr de 26 de ani din Brăila, suspectat că şi-a agresat concubina şi a violat-o de două ori, a fost arestat, fiind acuzat de viol şi violenţă în familie. Faptele s-ar fi petrecut la domiciliul comun al celor doi.

”La data de 12 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore un tânăr de 26 de ani, din Brăila, suspect pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violenţă în familie”, a transmis, miercuri, IPJ Brăila.

Ancheta a arătat că, de două ori în luna septembrie, în 15 şi 18 septembrie, tânărul ar fi agresat-o fizic şi ar fi constrâns-o pe concubina sa să întreţină raporturi sexuale.

Tânăra are 24 de ani, iar faptele s-ar fi petrecut la domiciliul comun al celor doi.

”Astăzi, 13 noiembrie a.c., instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, fiind încarcerat în C.R.A.P. Brăila”, a mai transmis sursa citată.

 

Ciucă cere premierului Ciolacu să prezinte conţinutul documentelor care motivează interzicerea lui George Simion în Ucraina şi Rep. Moldova, iar AEP şi Curţii de Conturi să verifice de urgenţă modul în care AUR a folosit banii din subvenţie

Trump a sosit la Washington pentru întâlnirea cu Biden de la Casa Albă. Melania Trump nu se va întâlni însă cu prima-doamnă Jill Biden