Francezul Paul Lecocq, în vârstă de 20 de ani, a câştigat cea de-a 31-a ediţie a prestigiosului Concurs Internaţional de Pian “Clara Haskil”, au anunţat sâmbătă organizatorii acestei competiţii care are loc în Elveţia. Din România, la competiţie a participat Filip Trifu.
Tânărul artist s-a clasat înaintea germanului Simon Haje şi a sud-coreeanului Seungho Chung.
Pentru această 31-a ediţie, 26 de tineri concurenţi au fost selectaţi în sferturile şi semifinalele din 133 de candidaturi internaţionale.
Concursul internaţional de pian “Clara Haskil”, numit după pianista virtuoză română (1895-1960), a fost creat în 1963. Are loc o dată la doi ani la Vevey, un oraş situat pe malul lacului Geneva, în Elveţia.
Câştigătorul primeşte 25.000 de franci elveţieni (26.700 de euro) şi beneficiază de o serie de concerte.
Paul Lecocq este student la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris. Câştigător al unor concursuri internaţionale, a concertat în cadrul unor festivaluri importante şi alături de diverse orchestre din mai multe ţări.
A câştigat Premiul “Clara Haskil” cu o interpretare a Concertului pentru pian nr. 3 în do minor al compozitorului german Ludwig van Beethoven.
Finaliştii acestei 31-a ediţii au fost acompaniaţi de Orchestra Festivalului de la Zermatt, sub bagheta lui Gabor Takacs-Nagy.
Premiul din 2023 a fost acordat malaysienei Magdalene Ho.