Un tânăr ucrainean, acuzat de uciderea şi dezmembrarea cadavrului unei rusoaice, sub efectul unor ciuperci halucinogene şi ayahuasca, într-un centru de terapie spirituală în Amazonia, în Peru

Un ucrainean în vârstă de 38 de ani, Ivan Kuzmin, acuzat de asasinarea şi tăierea cadavrului în bucăţi a unei rusoaice în vârstă de 44 de ani, Liudmila Lazarenko, într-un centru de terapie spirituală, în Amazonia, a fost trimis în detenţie provizorie de către un tribunal din Peru, relatează Le Figaro.

O judecătoare de la un tribunal din San Martin (nord-est) a aprobat o cerere prin care parchetul solicita ca suspectul să fie plasat în detenţie provizorie timp de nouă luni, pe timpul anchetei.

Ivan Kuzmin s-a împrietenit cu victima sa, Lidmila Lazarenko, într-un centru de terapie ”pentru corp şi spirit” la Yurimaguas, în Amazonia peruană.

În cadrul unei audieri, bărbatul a recunoscut luni că şi-a ucis prietena în timp ce se afla sub efectul unor ciuperci halucinogene şi ayahuasca, o băutură tradiţională indigenă care conţine un psihotrop natural puternic.

El a declarat că a acţionat pentru a ”salva sufeltul” rusoaicei, pe care o credea posedată de forţe ale răului.

Procuroarea provinciei Amazonia Superioară Llesenia del Mar a declarat presei că suspectul a fost descoperit sâmbătă în transă, cu un cuţit în mână, în camera victimei, al cărei corp era secţionat.

Centrul de terapie a fost închis de către autorităţi în cadrul anchetei.

Turcan: PNL a promovat un model solid de creştere economică, bazat pe investiţii publice la cote istorice. E incorect faptul că unii politicieni îşi arogă pe nedrept deciziile bune luate de PNL, deşi, faţă de unele unii şefi de partide şi-au manifestat op

Polonia vrea postul de comisar european pentru buget