Alianţa de stânga din Ţările de Jos dintre Verzi şi Partidul Laburist l-a ales luni pe tânărul Jesse Klaver, un împătimit la reţelelor sociale, ca noul său lider, după demisia lui Frans Timmermans, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene, în urma rezultatelor dezamăgitoare obţinute la recentele alegeri legislative, relatează AFP.
Prima misiune a lui Klaver va fi probabil să înceapă negocierile de coaliţie cu centristul Rob Jetten, câştigătorul alegerilor, un alt star politic olandez în ascensiune, care doreşte o coaliţie largă, între stânga şi dreapta, pentru a contracara extrema dreaptă.
„Jesse este unul dintre motoarele cooperării noastre la stânga şi îi suntem recunoscători că îşi asumă acum responsabilitatea de a conduce grupul parlamentar”, a declarat alianţa Verzi-laburişti pe platforma X.
Lider al Verzilor din 2015, Jesse Klaver, în vârstă de 39 de ani, este de ani buni o figură inconturnabilă a politicii olandeze, în ciuda vârstei sale tinere. Cu buclele sale castanii, este adesea comparat cu fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau, dar el îl citează pe John F. Kennedy ca fiind cea mai mare sursă de inspiraţie a sa. De altfel, îşi bea cafeaua dintr-o cană pe care este inscripţionat un citat din preşedintele american: „O singură persoană poate face diferenţa şi fiecare trebuie să încerce”. Ca un semn al destinului, chiar şi numele său complet, „Jesse Feras Klaver”, aminteşte de iniţialele lui JFK.
Jesse Klaver este fiul unic al unui tată de origine marocană absent şi al unei mame olandezo-indoneziene. Klaver a fost descris ca „anti-Wilders”, referire la Geert Wilders, liderul de extremă dreapta anti-islam şi anti-imigraţie.
Cel mai tânăr lider de partid pe care l-a cunoscut vreodată Olanda, Jesse Klaver a fost crescut în principal de bunicii săi într-o locuinţă socială, într-o suburbie a oraşului Roosendaal, din sud.
Contrar „a ceea ce ar vrea unii politicieni să vă facă să credeţi, Olanda este o ţară de imigranţi”, a declarat Klaver pentru AFP într-un interviu acordat în 2017. „Eu sunt rezultatul acestei imigraţii”, a adăugat el.
În ceea ce-l priveşte pe fostul comisar european Frans Timmermans, în vârstă de 64 de ani, el a demisionat miercuri după dezamăgirea electorală pe care a cunoscut-o grupul său de stânga, care a obţinut doar 20 de locuri în Parlament, faţă de 25 la alegerile precedente. „Este normal să fac un pas înapoi şi să cedez conducerea mişcării noastre următoarei generaţii”, a declarat el.


