Un urs face ravagii într-o gospodărie din județul Vaslui: A atacat porci și a distrus stupi

Primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că ştia de prezenţa unor urşi în păduri din zonă, dar că este pentru prima dată când un urs a pătruns într-o gospodărie.

„Este vorba despre un urs care a pătruns într-o gospodărie mai izolată din Gârceni, situată în apropierea unei păduri şi a atacat un porc din coteţ, omorându-l. Animalul a provocat distrugeri într-o stupină din aceeaşi localitate şi în altă stupină din Dumbrăveni aparţinând aceleiaşi persoane. Am anunţat Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Prefectura şi suntem convinşi că vor fi luate toate măsurile. Din ceea ce am înţeles, acum fiind iarna aceasta mai blândă, urşii nu mai stau în bârlog, nu mai hibernează şi ies după hrană. În pădure nu au ce să găsească şi automat merg după mâncare. Nu este cazul să ne alarmăm. Oamenii trebuie să rămână calmi, dar să fie totuşi precauţi. Având în vedere plasarea comunei la limita cu judeţul Bacău, este posibil să mai apară urşi care migrează din anumite zone mai înalte şi coboară spre pădurile din zona noastră. Vom căuta să gestionăm cum trebuie astfel de situaţii”, a declarat primarul Sorin Scutelnicu.

Potrivit autorităţilor, în ultima perioadă în judeţ au existat informaţii care anunţau prezenţa unor urşi, lucru neobişnuit pentru zona Vasluiului.

Ultimă oră: Jandarmeria anunță că încă doi susținători ai lui Călin Georgescu sunt cercetați penal

Procurorul general a stârnit un val indignare – Judecătorii, revoltați de afirmațiile lui Alex Florența (surse)