Una dintre cele mai catolice ţări din lume va avea un rol important în alegerea viitorului Papă. A declarat o săptămână de doliu naţional pentru Papa Francisc

Ţara l-a găzduit pe Papa Francisc în călătoria sa maraton prin Asia anul trecut. Acesta a fost primit cu entuziasm, aproape jumătate din cei 1,3 milioane de locuitori ai ţării participând la slujba sa în aer liber.

Bisericile din Timorul de Est au ţinut slujbe speciale luni, iar drapelele vor fi arborate la jumătate de catarg în onoarea Papei, a cărui moarte a fost descrisă de preşedintele Jose Ramos-Horta drept o „pierdere imensă pentru lume, nu doar pentru creştini”.

Timorul de Est este una dintre cele mai tinere ţări din lume, iar Biserica Catolică a fost influentă în lupta sa tumultoasă şi sângeroasă pentru independenţa faţă de Indonezia.

Guvernul Timorului de Est a numit vizita papei „un moment istoric pentru ţara noastră”.

„A fost o întâlnire profundă cu un popor care a suferit atât de mult pentru a-şi câştiga libertatea şi independenţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului şi ministrul Agio Pereira.

Cardinalul Virgilio do Carmo da Silva este primul cardinal al ţării după ce a fost ales de Papa Francisc în 2022. Carmo da Silva este numit de Vatican ca unul dintre cei 135 de cardinali electori, devenind astfel prima persoană din Timorul de Est care ia parte la un conclav, procesul milenar de alegere a unui nou pontif.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Atac masiv cu drone la Odesa – A fost lovit un cartier dens populat

Un medicament utilizat împotriva paraziţilor intestinali, identificat ca potenţial tratament pentru un cancer de piele agresiv