Undă de șoc în Europa după rezultatele alegerilor din Germania și Austria: ‘Războiul din 1939 nu a apărut din senin!’

  • Context: Victoria extremei drepte naţionaliste în Austria – cu aproape 29% dintre voturile exprimate – este o premieră din 1945 încoace. Victoria a încurajat, pe de altă parte, partidele de extremă dreapta din Europa, unde extrema dreaptă a înregistrat progrese în ţări precum Olanda, Franţa şi Germania. Acest sprijin în creştere ar putea alimenta riscul unor diviziuni în interiorul Uniunii Europene cu privire la domenii politice cheie, cum ar fi apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, notează Reuters. De asemenea, în Germania partidul AfD (extremă dreapta) a obţinut două scoruri-record în două scrutine regionale, în landurile Saxonia şi Turingia, fragilizând şi mai mult coaliţia de centru-stânga a lui Olaf Scholz, cu un an înaintea alegerilor legislative.

„‘Doresc să vorbesc despre tragedia Europei’ – afirma Churchill în 1946, la Universitatea din Zurich.

Eu astăzi aș dori să vă vorbesc despre pericolul în care se află Europa. Fragilizarea democrației.

Extrema dreaptă austriacă, cu alte cuvinte un partid extremist fondat de naziști, a câștigat alegerile parlamentare din Austria pentru prima dată în istoria postbelică a țării.

Gruparea de extremă dreaptă a venit pe primul loc, cu 29,1% (n.r.: Daniel Buda a reacționat imediat, după aflarea rezultatelor preliminare), cu aproape trei puncte procentuale în fața Partidului Popular Austriac (26,2)”, a avertizat liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.

„Inclusiv în România extremismul se află pe o pantă ascendentă”

„Toate aceste rezultate vin la câteva săptămâni după ce în Germania, AfD a devenit primul partid de extremă dreaptă care a câștigat alegerile de land din Germania după al Doilea Război Mondial, în landul Turingia.

Însă nu pare a fi o excepție, pare noua normalitate. Observăm ascensiunea extremei drepte și a naționalismului în multe alte state din Europa. Din păcate, inclusiv în România, extremismul se află pe o pantă ascendentă.

Putem să reproșăm multe partidelor „mainstream”, dar un lucru este cert: partidele extremiste, populiste nu reprezintă o alternativă.

Nu vreau să mă gândesc unde ne putem îndrepta, noi, europenii. Nu vreau să zic că „istoria se poate repeta”, pentru că istoria suntem noi.

Vreau să cred că în aceste momente complicate pentru noi, cu o propagandă pro-rusă, cu multe dezinformări, știri false și război la granița noastră de Est, avem capacitatea să rămânem de partea corectă a lucrurilor. Nu vreau să cred că sunt lecții pe care, de fapt, nu le învățăm niciodată.

Nici UE nu e perfectă, dar este singura cale spre pace, este singura cale ca niciodată copiii sau copiii copiilor noștri să nu fie în prima linie a frontului. Iar odată cu ajungerea la putere a partidelor de extremă dreaptă, Uniunea Europeană nu mai reprezintă o certitudine.

Și nu în ultimul rând, fac un apel către toți profesorii de istorie: avem nevoie de dumneavoastră. Avem nevoie să îi învățați pe copiii noștri ororile trecutului, avem nevoie de dumneavoastră pentru ca ei să înțeleagă că nu toate „narațiunile” apărute pe TikTok sunt adevărate.

Europa înseamnă dumneavoastră, înseamnă noi, înseamnă noi toți împreună”, a spus Daniel Buda, pe Facebook.

„Dacă ne uităm în istoria de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, cam așa s-au întâmplat lucrurile. Războiul nu a apărut din senin în 1939. El a fost pregătit timp de zece ani de zile, cu creșterea partidelor extremiste, cu o politică de stat bine pusă la punct”, a mai afirmat Buda, la emisiunea Ziua LIVE.

Adio Schengen pentru România?

Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, crede că România nu mai are nicio şansă să fie curând membru cu drepturi depline în Schengen, după ce extrema dreaptă a câştigat alegerile parlamentare din Austria.

„Putem spune ”Adio, Schengen!” după rezultatul acestui vot, pentru că partidul care critică UE şi e categoric împotriva intrării României în Schengen a câştigat alegerile. Un partid prorus, creat de mişcările extremiste din Austria câştigă alegerile, practic ne taie orice şansă la o viitoare intrare rapidă în Schengen. Asta dovedeşte că strategia acestor decidenţi incapabili să se impună în UE a fost falimentară pentru că noi avem un acord bilateral semnat cu Austria prin care-i dăm puteri depline pentru a decide când şi cum putem intra în Schengen. E clar că acest rezultat al votului ne taie orice speranţă de a ne bucura de un drept pe care l-am câştigat prin intrare în UE. (…) România a avut un instrument la dispoziţie, şi încă-l are, de a acţiona guvernul austriac în justiţia europeană pentru că comite un abuz de putere. N-o face, din calcule pe care doar Iohannis şi Guvernul PSD le ştiu”, a declarat Eugen Tomac, conform News.ro.

Tomac a mai ţinut să precizeze că „30% din populaţia Austriei care a participat la vot a dat un vot de susţinere pentru un partid care militează deschis pentru desfiinţarea UE şi pentru o apropiere de Rusia”.

Politicieni din alte țări au salutat rezultatul

„Ce sfârşit de săptămână! După Cehia, o victorie a patrioţilor şi în ţara vecină”, a scris ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, duminică seara, într-o postare pe Facebook. „Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ) nu a mai câştigat niciodată alegeri parlamentare în ţara sa. Însă acum, aliaţii noştri au încheiat pe primul loc. Nu războiului, nu migraţiei şi nu propagandei de gen! Bravo, multe, multe felicitări! Herzlichen Glückwunsch!” – a scris şeful diplomaţiei ungare.

La începutul acestui an, FPOe a încheiat o alianţă cu partidul Fidesz al prim-ministrului ungar Viktor Orban, cel care a blocat sau a întârziat frecvent deciziile majore ale UE, cum ar fi sancţiunile împotriva Rusiei şi ajutorul pentru Ucraina.

Condus de Herbert Kickl, care a mizat electoral pe o economie care merge prost şi pe îngrijorările că Austria a primit mai mulţi imigranţi decât poate integra, FPOe a obţinut un rezultat record care i-ar putea oferi o platformă pentru a conduce următorul guvern. Kickl trebuie să-şi găsească însă un partener pentru a forma o coaliţie stabilă şi este detestat de alţi lideri de partid din Austria, care au refuzat să se alieze cu el şi au început rapid să discute posibilitatea de a sonda alternative la un guvern condus de FPOe.

Victoria FPOe, partid eurosceptic, ar putea semăna diviziuni în cadrul Uniunii Europene cu privire la teme de politică externă, cum ar fi sprijinul pentru Ucraina împotriva invaziei Moscovei, scrie Reuters.

Kickl se opune trimiterii de ajutoare la Kiev, iar criticii săi şi ai altor partide din grupul de dreapta Patrioţi pentru Europa – al treilea ca mărime din Parlamentul European – reproşează adesea că acestea au fost prea blânde cu Moscova după invadarea Ucrainei.

Naţionalistul olandez Geert Wilders, al cărui partid PVV conduce guvernul olandez, a reacţionat la victoria FPOe pe X spunând: „Suntem învingători! Vremurile se schimbă! Identitate, suveranitate, libertate şi fără imigraţie ilegală/azil este ceea ce tânjesc zeci de milioane de europeni!”

Vicepremierul italian Matteo Salvini, din partidul guvernamental Liga, a declarat că votul din Austria reprezintă „o zi istorică în numele schimbării”.

„Celor care vorbesc despre „extrema dreaptă”, să le reamintim că la Viena (ca şi în aproape toată Europa) există doar dorinţa de schimbare prin repunerea în centru a valorilor muncii, familiei şi securităţii”, a adăugat el, conform News.ro.

FOTO Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu: Astăzi am semnat un nou contract pentru spitalul TBC Mihăești

Rusia cere Israelului și Iranului să dea dovadă de reținere