Ungaria: Fidesz a înaintat un proiect de lege pentru a permite autorităților să mai țină aurul și banii ucraineni confiscați

Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a propus ca autoritățile să păstreze timp de două luni aurul și banii confiscați săptămâna trecută din vehiculele a două bănci ucrainene, în așteptarea unei anchete privind sechestrul, pe care Ucraina îl consideră furt, relatează Reuters.

Propunerea a fost înaintată parlamentului ungar luni și ar putea fi votată într-un proces accelerat marți.

Relațiile dintre Ungaria și Ucraina, deja tensionate din cauza legăturilor strânse ale premierului ungar Viktor Orban cu Rusia, au atins un nou minim săptămâna trecută, când Ungaria a reținut șapte ucraineni, care transportau aproximativ 82 de milioane de dolari în numerar și aur, sub suspiciunea de spălare de bani.

Kievul a acuzat Budapesta că a luat ostatici angajați ai băncilor implicați într-un transfer legitim pentru a pune presiune pe Ucraina să reia transporturile de petrol suspendate. Ungaria a declarat ulterior că îi va expulza pe ucraineni, iar aceștia au trecut granița în Ucraina vineri seară.

Banii și aurul au rămas însă în Ungaria, iar prim-ministrul Viktor Orban a declarat sâmbătă că ‘ne vom ocupa de soarta banilor confiscați odată ce vom ști despre ce este vorba’.

‘Vrem să știm ce fac ucrainenii cu această sumă uriașă de bani’, a declarat Orban la un eveniment de campanie pentru alegerile parlamentare din aprilie, la care se confruntă cu cea mai mare provocare la adresa guvernării sale din ultimii 16 ani.

Duminică, ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a declarat că Ucraina a cerut restituirea imediată a banilor și a aurului și a numit acțiunile Ungariei un ‘act fără precedent de banditism de stat și extorcare’.

‘Acești bani nu aparțin Ungariei sau guvernului său. Sunt deținuți de banca de stat a Ucrainei, Oschadbank, și, prin urmare, de contribuabilii ucraineni’, a transmis Sîbiga pe platforma X.

Ministerul de Externe al Ucrainei a acuzat luni Ungaria că încalcă drepturile cetățenilor săi, ținându-i încătușați timp de 28 de ore, confiscându-le bunurile personale și neacordându-le îngrijiri medicale adecvate.

Proiectul de lege depus luni în parlamentul ungar propune ca banii și aurul să rămână în Ungaria pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care autoritatea fiscală efectuează ‘colectarea de informații sub acoperire’ cu privire la caz.

Proiectul de lege prevede că ancheta trebuie să clarifice originea și destinația activelor, precum și ‘identitatea curierilor și posibilele lor legături cu organizații criminale sau teroriste, precum și consecințele operațiunii de transport pentru securitatea națională a Ungariei’.

Vaslui: Elevi din Polonia și Italia participă la Proiectul Digi Equals, implementat de Liceul ‘Emil Racoviță’

Fotbal: FC Argeș – Unirea Slobozia 0-0, în Superligă