Deputatul USR Emanuel Ungureanu anunță că a câștigat definitiv procesul cu fostul ministru al Sănătății Alexandru Rafila pentru denunțarea contractului de consultanță de 21 de milioane de euro cu Organizația Mondială a Sănătății.
Decizia instanței reprezintă o ”victorie” pentru libertatea de exprimare, scrie deputatul, vineri, pe Facebook.
”După 5 ani de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis clar, am avut dreptul și chiar îndatorirea să critic activitatea de ministru al lui Alexandru Rafila. Rafila trebuie să-mi plătească cheltuieli de judecată. Despre ce a fost acest proces cu care m-a hărțuit Rafila 5 ani? Rafila m-a dat în judecată pentru că am vorbit public despre: contractul de zeci de milioane de euro cu OMS, modul în care au fost gestionați banii publici, deciziile sale ca ministru. Mi-a cerut 500.000 de lei și să tac”, precizează Ungureanu.
Potrivit deputatului, instanțele au stabilit, astfel, că opiniile publice pe care le-a exprimat au fost ‘în interes public’ și au reprezentat ‘critică legitimă’ la adresa unui ministru.
”În plus, am depus plângere penală la Parchetul European cu privire la contractele de consultanță încheiate în timpul mandatului lui Rafila și aștept rezultatele anchetei. Asta înseamnă un lucru simplu: nu poți reduce la tăcere un parlamentar care pune întrebări despre bani publici”, mai scrie deputatul USR.
Acesta citează și minuta instanței, conform căreia ICCJ anulează recursul declarat de Alexandru Rafila împotriva deciziei civile din 3 decembrie 2024 a Curții de Apel București. Fostul ministru va trebui să îi plătească lui Emanuel Ungureanu cheltuieli de judecată de 7.381 lei.


