Compania Unifarm, aflată în subordinea Ministerul Sănătății, a obținut autorizația de punere pe piață pentru un medicament generic pe bază de cinacalcet, utilizat în tratamentul unor afecțiuni endocrine asociate bolii cronice de rinichi.
Medicamentul aparține clasei calcimimeticelor și acționează prin creșterea sensibilității receptorilor de calciu de la nivelul glandelor paratiroide. Acest mecanism contribuie la reducerea valorilor hormonului paratiroidian (PTH) și la menținerea echilibrului metabolic al calciului în organism.
Conform indicațiilor terapeutice, tratamentul este destinat pacienților cu boală renală severă aflați în dializă, care suferă de hiperparatiroidism secundar. De asemenea, cinacalcetul este utilizat pentru controlul hipercalcemiei în cazul pacienților diagnosticați cu cancer paratiroidian sau cu hiperparatiroidism primar, atunci când intervenția chirurgicală nu este o opțiune.
Reprezentanții companiei subliniază că obținerea autorizației reprezintă un pas important în extinderea accesului la terapii esențiale pentru pacienții cu afecțiuni cronice, contribuind totodată la diversificarea portofoliului de medicamente disponibile pe piața din România.
Unifarm a fost înființată pentru a gestiona situații speciale din sistemul sanitar, iar din anul 2022 funcționează ca operator economic pe piața concurențială, cu obiectiv de sustenabilitate financiară.


