Uniunea Europeană îşi consolidează parteneriatul comercial cu Mexicul, aflat în negocieri de mai mulţi ani, cu trei zile înaintea învestirii lui Trump

Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri un acord cu Mexicul în vederea unei consolidări a relaţiei comerciale, cu trei zile înaintea învestirii preşedintelui ales american Donald Trump, care le-a ameninţat cu impunerea unor taxe vamale, relatează AFP.

O consolidare a Acrdului de Liber-Schimb aflat în vigoare din 2000 între UE şi Mexic era negociată de ani de zile.

”Azi (vineri), Europa şi Mexicul fac un mare pas înainte în parteneriatul lor”, anunţă preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

”Exportatorii din UE vor beneficia de noi oportunităi comerciale, inclusiv agricultiroii noştri şi întreprinderile noastre agroalimentare”, subliniază ea.

Acordul depăşeşte simple relaţii comericale.

El intenţionează să ”aprofundeze şi lărgească dialogul politic, cooperarea şi relaţiile economice între UE şi Mexic”, anunţă într-un comunicat Comisia Europeană.

El reprezintă ”un potennţial de creştere al exporturilor agroalimentare ale UE către Mexic, promovând totodată valorile comune şi regulile progresiste în domeniul dezvoltării durabile”, dă asigurări Comisia.

Mexicul este un importator net de produse agroalimentare din UE.

Acordul va permite suprimarea taxelor vamale până la 100% la produse importante de export din UE, precum brânza, carne de pasăre, porc, paste, mere, gemuri şi marmeladă, dar şi ciocolată şi vin, precizează Comisia.

El urmează să extindă protecţia etichetelor de origine geografică a produselor europene şi să implementeze proceduri simplificate şi mai puţin costisitoare la exporturile agroalimentare.

Acordul anunţat vineri urmează să fie ratificat atât de către UE, cât şi de căytre Mexic.

Rafila: Plata muncii personalului medical nu este bazată pe performanţă. Acelaşi salariul primeşte un chirurg care face în fiecare zi 2-3 intervenţii şi un chirurg care face 2-3 intervenţii pe lună / Trebuie să rupem pisica asta

Domenico Tedesco a fost demis de la conducerea naţionalei Belgiei