Universitatea Craiova, Universitatea Cluj şi CFR Cluj şi-au aflat posibilele adversare din turul trei preliminar al Conference League

#image_title

Universitatea Craiova, Universitatea Cluj şi CFR Cluj şi-au aflat posibilele adversare din turul trei preliminar al Conference League, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Dacă trece de Ararat-Armenia în turul doi preliminar, Universitatea Cluj va juca în turul trei cu Aktobe (Kazahstan) sau Sparta Praga (Cehia).

Universitatea Craiova va întâlni pe Hibernians (Malta) / Spartak Trnava (Slovacia), în turul trei preliminar, dacă trece de FK Sarajevo în turul doi.

Dacă va fi eliminată de FC Lugano în turul doi preliminar al Ligii Europa, CFR Cluj va ajunge în turul trei preliminar al Conference League, unde va evolua cu Celje (Slovenia) / AEK Larnaca (Cipru).

Prima manşă din turul trei preliminar va avea loc la 5/6 august, cu returul la 12 august.

 

Bărbat înjunghiat, în Piaţa Centrală din municipiul Buzău/ El a fost preluat de un echipaj medical/ Agresorul, prins

Bangladesh – Cel puţin 16 morţi şi peste 100 de răniţi în urma prăbuşirii unui avion de vânătoare de tip F-7 BGI, de fabricaţie chineză, în timpul unui antrenament, peste un campus şcolar, la Dacca. Numeroşi elevi mici şi profesori, răniţi, 83 spitalizaţi