„Proiectul PNRR ‘EduLeadManager – dezvoltarea capacităţii instituţionale a unităţilor de învăţământ prin leadership şi management performant’ este un proiect câştigător al Universităţii ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi, cu maximum de punctaj obţinut în competiţia naţională lansată în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C15: Educaţie, Reforma 7: Reforma guvernanţei sistemului de învăţământ preuniversitar şi profesionalizarea managementului, Investiţia 18: Program de formare şi îndrumare pentru manageri şi inspectori şcolari. Proiectul are un parteneriat de excepţie cu opt instituţii educaţionale, reprezentative la nivelul regiunii de Sud-Est: Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi, Universitatea Ovidius din Constanţa şi Casele Corpului Didactic din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Constanţa şi Tulcea”, se arată într-un comunicat de presă transmis de universitate.
Activităţile din cadrul proiectului „EduLeadManager” vor avea ca rezultat formarea a 1.125 de manageri de unităţi de învăţământ preuniversitar, inspectori şcolari şi alte categorii de personal cu funcţii de management instituţional, contribuind la „atingerea ţintei strategice asumată la nivel naţional prin programul PNRR de minimum 10.000 persoane care au urmat un program complet de formare şi îndrumare în Leadership şi Management educaţional”.
Proiectul „EduLeadManager” se adresează managerilor din unităţi de învăţământ, inspectorate şcolare, case ale corpului didactic, CJRAE şi alte structuri decizionale din învăţământul românesc şi este conceput plecând de la premisa că „performanţa în domeniului educaţional depinde de profesionalismul resursei umane care asigură managementul la toate nivelurile de formare.”
„Diversificarea şi creşterea în complexitate a activităţii manageriale impun un profil al competenţelor adaptat noilor realităţi socio-economice, administrative şi culturale. Stimularea şi finanţarea formării personalului managerial prin PNRR, la nivelul întregului sistem de învăţământ, constituie o investiţie în organizaţiile şcolare, cu efecte benefice şi durabile”, se subliniază în comunicat.
Potrivit sursei citate, dominanta tematică a proiectului este sintetizată de managerul acestuia, prof. univ. dr. Simona Marin.
„Sistemele de învăţământ resimt presiunea generată de nevoia de educaţie de calitate, de ritmul accelerat al schimbărilor şi de nivelul crescut al solicitărilor faţă de şcoală şi, implicit, faţă de personalul didactic şi managerial. (…) România depune eforturi sistematice în ultimii ani pentru a se alinia strategiilor şi orientărilor europene, cu intenţia oficială de corelare şi reconfigurare a politicilor din domeniul formării personalului didactic şi de conducere din sistemul de învăţământ. Managementul educaţional performant ar putea oferi răspunsuri la aceste schimbări complexe şi ar favoriza dezvoltarea comunităţilor de învăţare şi transformarea instituţiilor şcolare în ‘organizaţii care învaţă'”, a declarat ea.
Simona Marin a menţionat că managerii unităţilor şcolare au dificila misiune de a implementa reformele educaţionale şi de a crea cadrul propice pentru performanţă, calitate, inovaţie, dezvoltare, comunicare, cooperare, stimulare, iniţiativă, şi investiţie.
„Dar, de multe ori, instituţiile de învăţământ sunt nevoite să funcţioneze în condiţii socio-economice şi culturale imprevizibile, schimbările fiind dese şi de cele mai multe ori generate contextual, ca soluţii punctuale, şi nu ca elemente ale unei gândiri strategice, de evoluţie pe un timp mediu şi lung. Unităţile de învăţământ şi membrii acestora se află sub semnul unor permanente provocări ce impun decizii rapide, adaptări şi chiar transformări radicale. Succesul în astfel de condiţii depinde în mare măsură de aplicarea unui management performant la toate nivelurile de formare a resurselor umane”, a adăugat prof. univ. dr. Simona Marin.
Proiectul „EduLeadManager” vine în sprijinul demersurilor realizate la nivel naţional, susţinute nemijlocit de cei opt parteneri din proiect, pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.