Conform Societății Americane de Microbiologie, unul din cinci decese cauzate de cancer este legat de infecții provocate de viruși, bacterii sau alte microorganisme, care pot slăbi sistemul imunitar și declanșa formarea tumorilor, potrivit Dailly Mail.
Printre suspecții principali, bacteria E. coli revine în prim-plan. Cercetătorii de la Universitatea din California au descoperit că o tulpină periculoasă, numită E. coli PKS-pozitiv, poate provoca mutații genetice în intestin, favorizând apariția cancerului de colon – în special în rândul tinerilor. Studiile publicate în revista Nature și anterior în Gastroenterology au arătat o asociere clară între dieta bogată în grăsimi, prezența bacteriei și creșterea numărului de cazuri de cancer colorectal la persoane între 25 și 49 de ani.
În topul microorganismelor implicate în dezvoltarea cancerului se află și virusurile. HPV este responsabil de aproape toate cazurile de cancer de col uterin, dar și de majoritatea celor de vagin, anus sau gât. Hepatita C, pe de altă parte, este asociată cu cancerul hepatic, iar virusul Epstein-Barr joacă un rol în apariția limfomului Hodgkin.
Din fericire, vaccinurile anti-HPV, introduse pentru fete și băieți în Regatul Unit, au dus la scăderea cu 90% a cazurilor de cancer cervical. Pentru hepatita C, tratamentul antiviral poate elimina infecția și reduce considerabil riscul oncologic.
Helicobacter pylori, o bacterie intestinală care se transmite prin salivă sau contact apropiat, este asociată cu un risc crescut de cancer gastric. Deși infecția poate fi tratată ușor cu antibiotice, simptomele sunt adesea tăcute, ceea ce face dificilă depistarea la timp.
Oameni de știință din întreaga lume transformă viruși obișnuiți, precum cel herpetic, în arme care atacă exclusiv celulele canceroase. În 2015, în Regatul Unit a fost aprobat primul astfel de tratament – T-VEC – folosit împotriva melanomului avansat.
Rezultatele unui studiu din 2023 au arătat că pacienții tratați cu T-VEC au avut o rată de supraviețuire semnificativ mai mare decât cei care au beneficiat doar de intervenție chirurgicală.
Deși o infecție nu duce automat la cancer, ea poate fi una dintre piesele unui puzzle complex. Specialiștii recomandă prudență, igienă riguroasă, vaccinare acolo unde este posibil și controale regulate. Lumea microscopică care ne înconjoară nu este întotdeauna inofensivă — iar prevenția poate face diferența.