Unul dintre cei mai mari handbaliști ai echipei Dinamo a murit la 72 de ani

Născut pe 4 octombrie 1952, la Călăraşi, Ion Tase a fost dublu campion mondial universitar cu naţionala României, în 1975 şi 1977.

Cu Dinamo a cucerit titlul naţional în 1978, într-o echipă cu nume uriaşe: Cornel Penu, Ghiţă Licu, Mircea Bedivan, Adrian Cosma sau Mircea Grabovschi.

A jucat înter stânga, în oglindă cu Mircea Grabovschi (inter dreapta), coleg şi prieten.

Soarta a făcut ca ambii să aibă un destin aproape comun, Grabovschi trecând le cele veşnice anul trecut, din aceleaşi cauze. Ion Tase a fost un jucător de caracter şi un om vertical, aşa cum au fost mulţi dintre cei care au dus handbalul românesc în vârful lumii, a precizat CS Dinamo.

Pilotul care și-a lăsat monopostul de top pentru o Dacie mai bătrână decât el

UPDATE – Istanbulul, zguduit de un cutremur de magnitudine 6,2 care s-a produs în Marea Marmara la 10 km adâncime – VIDEO / Nu par să fie pagube însemnate sau victime, potrivit primelor evaluări