Un grav accident rutier s-a produs joi după amiază pe drumul naţional 2, în judeţul Suceava, unde un autoturism s-a izbit violent de o cisternă care transporta lapte. În urma impactului autoturismul a luat foc şi a ars în totalitate. Autorităţile transmit că nicio persoană nu a reuşit să iasă din maşina în flăcări şi nu se ştie, deocamdată, câţi oameni au murit carbonizaţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2, în afara localităţii Roşiori, din judeţul Suceava, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă (fără încărcătură) şi un autoturism.
”În urma impactului autocisterna a luat foc. Din primele date, sunt rănite patru persoane, fără a se cunoaşte momentan starea acestora”, precizează Poliţia Română.
Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind deviat pe DN 15C, prin localităţile Praxia-Boroaia-Târgu Neamţ, judeţul Neamţ.