UPDATE – ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 8.000 de alegători au votat în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 1.400 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania / PREZENŢA în timp real

Aproape 8.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 1.400 de români au votat deja în Italia şi peste 1.000 în Germania.

UPDATE: Până la ora 10.00, 7.949 de persoane au votat la secţiile din străinătate, numărul total al alegătorilor care li-au exprimat opţiunea în afara ţării ajungând la 12.292. 

Odată cu deschiderea secţiilor de votare din Europa se înregistrează numeroase voturi în ţări unde sunt comunităţi mari de români – Italia (peste 1.400), Germania (peste 1.000), Spania, Regatul Unit al Marii Britanii.

S-au mai înregistrat trei voturi în Rusia, 3 în Kazahstan, 4 în Uzbekistan, 2 în Georgia şi 6 în Ucraina, dintre care unul prin corespondenţă.

O persoană a votat în Islanda, alta în Iran, alta în Angola şi alta în Siria.

UPDATE: Până la ora 09.00, au votat în secţiile deschise în afara ţării 4.008 persoane.

Cei mai mulţi dintre alegătorii din străinătate care şi-au exprimat până acum opţiunile – în secţii sau prin corespondenţă – au între 45 şi 64 de ani, peste 4.200 dintre ei fiind bărbaţi.

Numărul total al celor care au votat în afara ţării a ajuns la 8.351. 

În Rusia au votat – la singura secţie deschisă – două persoane, iar în Ucraina, unde sunt deschise trei secţii de votare, au votat patru persoane în secţii, iar anterior una prin corespondenţă. 

Procesul de vot este în plină desfăşurare în mai multe ţări. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Până sâmbătă, la ora 08.00, au votat la secţiile deschise în străinătate 903 persoane, totalul românilor din diaspora care a votat până acum fiind de 5.246. Înaintea începerii procesului de votare la secţiile deschise în afara ţării, 4.343 persoane au votat prin corespondenţă.

Potrivit site-ului AEP care prezintă prezenţa la vot în tip real, au votat 19 persoane în Noua Zeelandă, secţia din Auckland fiind prima care s-a deschis, vineri seară, la ora 20.00, ora României.

Au mai votat 200 de persoane în Australia, dintre care 4 persoane prin corespondenţă. 24 de persoane au votat în China, 13 în Malaezia, 11 în Thailanda – 10 la secţia de votare şi 1 prin corespondenţă, 17 în Coreea, 45 în Japonia (42 la secţie şi 3 prin corespondenţă).

O persoană a votat la secţia de votare din Federaţia Rusă, una în Kazahstan şi una în Uzbekistan. În total, 4 persoane au votat în Ucraina, dintre care trei la secţieile de votare şi 1 prin corespondenţă.

Potrivit MAE, pot vota la alegerile pentru Parlamentul României cetăţenii români care fac dovada domiciliului în străinătate cu paşaportul simplu electronic pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate (CRDS) aflat în termen de valabilitate, sau a reşedinţei în străinătate, prin prezentarea unui document care o atestă.

”Documentul care atestă reşedinţa în străinătate trebuie însoţit de un document de identitate, aflat în termen de valabilitate, emis de autorităţile române. Posesorii de CRDS nu mai trebuie să prezinte un alt document pentru a putea vota la secţiile de peste hotare”, a transmis MAE.

Instituţia precizează şi A documentelor care atestă reşedinţa în străinătate, în funcţie de fiecare stat în parte.

”Turiştii, cetăţeni români  cu domiciliul în România, care se află în străinătate în ziua votării,  NU POT VOTA la Alegerile parlamentare din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024, conform Legii nr. 208/2025. Turiştii, cetăţeni români  cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate  care se află în străinătate în ziua votării  POT VOTA la Alegerile parlamentare din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 la orice secţie de votare de peste hotare, dacă deţin paşaport simplu CRDS valabil sau un act de identitate românesc valabil, însoţit, în mod obligatoriu, de un document care să dovedească reşedinţa în străinătate”, a transmis MAE.

Procesul de vot în ţară se va derula duminică.

 

 

Tenis: Polonezul Hubert Hurkacz îi va avea în echipa de antrenori pe Ivan Lendl şi Nicolas Massu

‘Poporul’ moldovean lovește din nou – Ilie Bolojan face aceeași gafă ca Marcel Ciolacu