Crin Antonescu a declarat duminică, la Biroul Electoral Central, după ce şi-a depus dosarul de candidatură la alegerile prezidenţiale, că nu se clatină, a mulăumit soţiei sale şi celor care l-au susţinut. ”Voi uni această naţiune, voi întări aceată naţiune”, a dat el asigurări, adăugând: ”La sediul BEC se află atât susţinători ai lui Antonescu cu pancarte pe care scrie ”Crin preşedinte”, dar şi susţinători ai lui Călin Georgescu, care au drapele tricolore şi scandează ”Georgescu preşedinte”.
UPDATE – Antonescu a adăugat că deşi au făcut mulţi eforturi pentru a-i fi împiedicată candidatura, el nu se va da la o parte şi a precizat că împreună cu cetăţenii va face o ţară mai puternică.
“Această candidatură nu i-a bucurat pe toţi, au existat eforturile multora pentru ca să fie împiedicată. Cu toţi aceşti oameni alături am mers înainte, nu mă clatin, nu mă dau la o parte, mergem înpreună cu toţii în aceste alegeri pentru ca România să meargă înainte. Le cer compatrioţilor mei puterea care stă în încrederea voastră pentru a schimba România, pentru a apăra România, pentru a întări România. Vom face împreună o ţară mai puternică, un stat mai sănătos, vom face împreună o naţiune bine condusă şi respectată. Nu vreau să fiu preşedintele celor puţini, nu doar al celor mulţi, vreau să fiu preşedintele fiecărui român, vreau să fiu preşedintele tuturor. Împreună vom avea grijă ca cei puternici să poată lucra pentru această ţară şi cei slabi să fie ajutaţi. Vom aduna energiile acestei ţări, împreună vom merge înainte, vom apăra tot ceea ce trebuie apărat şi vom schimba ceea ce trebuie schimbat. Voi uni această naţiune, voi întări aceată naţiune”, a mai declarat candidatul coaliţiei de guvernare.
El a mai menţionat că ”România nu are nevoie doar de un şef de stat, ci naţiunea română are nevoie de un lider”.
Crin Antonescu a încheiat cerând lui Dumnezeu să îi dea puterea ca lider al naţiunii să putem visa orice.
”Îl rog pe Dumnezeu să îmi dea puterea ca lider al naţiunii să putem visa orice, să putem împlini chair imposibilul, să ne aratăm adevarat faţă, faţa frumoasă, înaintea oricui. Dumnezeu să ne ajute, Dumnezeu să ne ajute pe toţi. Pentru România, cu Dumnezeu înainte”, a mai afirmat Crin Antonescu, car şi-a înbăţişat soţia la finalul discursului.
Cei prezenţi la sediul BEC au scandat “Antonescu preşedinte” şi ”Victorie”.
ŞTIREA INIŢIALĂ – La ieşirea din sediul BEC, Crin Antonescu a mulţumit lui Dumnezeu, soţiei sale şi celor care l-au însoţit la Biroul Electoral Central.
”Am depus candidatura pentru Preşedinţia României. Îi mulţumesc lui Dumnezu că m-a ajutat să fiu aici şi mă va ajuta în această încerare. Îi mulţumesc soţiei mele care a servit şi serveşte România cu cinste, dedicaţie şi pricepere în Parlamentul European. Le mulţumesc tuturor colegilor care sunt astăzi alături de mine, lideri ai partidelor pe care românii i-au învestit cu votul lor să facă o majoritate parlamentară şi Guvernul României de azi, Sunt alături de mine oameni de a căror prezenţă sunt onorat, edili străluciţi, oameni care au făcut ca Oradea, Clujul, Craiova, Galaţiul, Târgovişte, Sectorul 4, Sectorul 6, să fie locuri civilizate, locuri europene”, a afirmat Crin Antonescu.
El a mai mulţumit şi celor peste 1,7 milioane de oameni care au semnat pentru candidatura sa.
Crin Antonescu a spus: ”Nu mă clatin”.
El a cerut românilor puterea pentru a schimba România.
Susţinătorii lui au scandat în mai multe rânduri ”Victorie!” şi ”Crin – preşedinte”.
La finalul discursului, Crin Antonescu şi-a îmbrăţişat soţia.
Antonescu a venit împreună cu sosţia sa, euoparlamentarul Adina Vălean, şi cu numeroşi lideri ai PNL, PSD şi UDMR.
Anterior, el şi-a anunţat demisia din PNL, ”Am trăit şi am făcut istorie. Azi, PNL îmi dă ultima misiune”, a scris Antonescu pe Facebook.