O persoană a fost rănită, marţi seară, după ce un copac a căzut pe carosabil, pe DN 7, în judeţul Arad, fiind lovit de o maşină.
UPDATE: Centrul Infotrafic a revenit şi a precizat cum s-a produs accidentul.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 7 Deva-Arad, în apropierea localităţii Milova, judeţul Arad, un copac a căzut pe partea carosabilă, iar un autoturism a acroşat arborele, rezultând rănirea uşoară a unei persoane, ce a fost transportată la spital”, a transmis Centrul Infotrafic.
Circulaţia este în continuare oprită pe ambele sensuri.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 7 Deva-Arad, în zona localităţii Milova, judeţul Arad, un copac a căzut pe un autoturism ce se afla în deplasare, o persoană a suferit răni uşoare şi este evaluată medical la faţa locului”. A transmis, marţi seară, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că traficul rutier este oprit pe ambele sensuri şi se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30 de minute.