Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
UPDATE – Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a fost folosit spray cu piper într-un liceu din Constanţa / 19 persoane au fost transportate la spital / Sălile au fost aerisite/ Elevul care a provocat incicdentul, preluat de Poliţie
Pompierii au activat Planul Roşu de Intervenţie, marţi, după ce în incinta unui liceu din municipiul Constanţa a fost folosit spray cu piper. Douăzeci de elevi şi doi adulţi ar fi avut de suferit în urma acestei situaţii. 19 persoane au fost transportate la spital.
UPDATE – ”La acest moment nu mai sunt probleme deosebite. Sălile de clasă au fost aerisite, iar cursurile vor putea fi reluate în scurt timp. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat începând cu ora 10:00”, a mai transmis ISU Constanţa
La finalul intervenţiei 19 victime au fost transportate la spital.
UPDATE – Reprezentanţii ISU Dobrogea au anunţat că până în prezent au fost transportaţi la spital 18 elevi, aceştia fiind conştienţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat, marţi, că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la Liceul ”Gheorghe Duca” din municipiul Constanţa după ce ar fi fost folosit spray cu piper în incinta unităţii de învăţământ.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi autospeciala de transport victime multiple.
Această situaţie ar fi afectat aproximativ 20 de elevi şi doi adulţi.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa afirmă că elevii acuză stări de greaţă şi se plâng de lipsă de aer.
Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat începând cu ora 10:00.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.