UPDATE – Bolojan: Lucrurile în administraţia locală şi centrală nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum. Avem nişte deficite foarte mari, pe care guvernele noastre s-au angajat să le corecteze – VIDEO

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că lucrurile în administraţia locală şi cea centrală nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum şi a explicat că avem nişte deficite foarte mari pe care guvernele s-au angajat să le corecteze.

 

Bolojan a fost prezent, marţi, la dezbaterea cu tema ”Reforma administrativă, politica de reducere a cheltuielilor publice şi impactul acestora asupra comunelor din România”, organizată de Asociaţia Comunelor din România.

Premierul a transmis primarilor că ştie cât de greu este să gestionezi problemele unei comunităţi cu resurse reduse, având în vedere că a fost primar al municipiului Oradea. 
El a precizat că în administraţie lucrurile nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi. 
”Cred că trebuie să plecăm de la o realitate. Lucrurile în administraţia locală şi centrală nu vor mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum. Avem nişte deficite foarte mari, pe care guvernele noastre s-au angajat să le corecteze. Dacă vrem să rămânem în echilibre financiare, va trebui să le urmărim în anii următori”, a transmis Bolojan.
Premierul a adăugat că în România majoritatea sumelor folosite de administraţia locală provin din transferuri de la bugetul de stat şi a precizat că este vorba de 80% faţă de ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană care de 50%.

 

Ministrul Mediului anunţă tăieri ilegale şi furt de lemn din aria protejată Podişul Hârtibaciului, din judeţul Braşov / Arborii tăiaţi ar fi trebuit să asigure seminţele din care să se dezvolte o viitoare pădure

UPDATE – Grevă de avertisment de două ore, în peste 1.500 de primării de comune/ Bolojan, la o dezbatere pe tema reformei administrative / Premier: Lucrurile în administraţie nu vor mai putea fi cum eram obişnuiţi până acum – VIDEO