UPDATE – Botoşani: Accident între un microbuz şi un autoturism, pe DN 24C/ Sunt implicate 21 de persoane, dintre care 7 au fost descarcerate/Trei persoane au murit/ 16 victime, la spital/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ Trafic blocat – FOTO

Știri de azi | UPDATE – Botoşani: Accident între un microbuz şi un autoturism, pe DN 24C/ Sunt implicate 21 de persoane, dintre care 7 au fost descarcerate/Trei persoane au murit/ 16 victime, la spital/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ Trafic blocat – FOTO - Știri de azi |
#image_title

Un microbuz şi un autoturism au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 24C, în judeţul Botoşani. Au fost implicate 21 de persoane, dintre care şapte au fost descarcerate. Trei persoane au fost declarate decedate. O victimă în stare gravă a fost preluată de un elicopter SMURD, alte 15 persoane fiind transportate la spital. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, acesta fiind dezactivat la ora 9.40. Traficul este complet blocat.

UPDATE – ”În urma accidentului au fost înregistrate 19 victime. Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar o altă victimă, aflată în stare conştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la UPU Iaşi. Celelalte cincisprezece victime, tot conştiente, au fost transportate cu ambulanţele SMURD şi SAJ la UPU Botoşani pentru îngrijiri medicale”, a precizat ISU Botoşani.

 
Două persoane au plecat de la locul accidentului cu mijloace proprii. 

 
Planul Roşu de Intervenţie a  fost dezactivat la ora 09.40.
 
UPDATE – Potrivit ISU Botoşani, în total trei persoane au decedat.
 
O altă victimă a fost preluată de elicopter, conştientă, dar în stare gravă, şi 14 transportate la UPU Botoşani.
 
UPDATE – ”Două persoane, de 29 şi 50 de ani, au fost declarate decedate. Se continuă resuscitarea pentru cea de-a treia”, a arătat ISU Botoşani.
 
UPDATE – ”În accident au fost implicate 21 de persoane (4 aflate în autoturism şi 17 în microbuz), dintre care 3 victime se află în stop cardio-respirator, fiind cu manevre de resuscitare în curs. Toate celelalte persoane se află în evaluare medicală la faţa locului”, a precizat ISU Botoşani.
 
Totodată, în sprijin s-a alocat şi un elicopter SMURD.
 
La ora transmiterii acestei ştiri, şapte persoane sunt transportate la spital.
 
UPDATE – ”Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat faptul că în microbuz erau 17 persoane, iar patru în autoturism. Au fost descarcerate şapte persoane, patru din maşină şi trei din microbuz. Trei persoane sunt în stop cardio-respirator şi se aplică manevrele de resuscitare”, a transmis ISU Botoşani.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit ISU Botoşani, pe DN 24 C, între localităţile Româneşti şi Dămideni, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autocar şi un autoturism.
 
FOTO: ISU Botoşani
FOTO: ISU Botoşani
 
 
”Din primele informaţii, ar fi implicate 15 persoane, din care patru ar fi încarcerate. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la faţa locului au fost mobilizate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă 3 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple”, a arătat sursa citată.
 
Suplimentar, au fost trimise şi 4 ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
 
La nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
 
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia este oprită complet şi se estimează reluarea acesteia după ora 10.00.

Știri de azi | US Open: Deţinătoarea trofeului, Arina Sabalenka, în semifinale după ce Marketa Vondrousova s-a retras - Știri de azi |

US Open: Deţinătoarea trofeului, Arina Sabalenka, în semifinale după ce Marketa Vondrousova s-a retras

Știri de azi | China este ”de neoprit”, spune Xi Jinping în faţa lui Vladimir Putin şi Kim Jong Un - Știri de azi |

China este ”de neoprit”, spune Xi Jinping în faţa lui Vladimir Putin şi Kim Jong Un