O explozie, urmată de incendiu, s-a produs, luni după-amiază, într-un apartament din localitatea Însurăţei, judeţul Brăila, focul cuprinzând două apartamente. Primele informaţii arată că nu sunt persoane rănite. Explozia ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze de la o butelie.
UPDATE – Cauza probabilă a exploziei urmate de incendiu o reprezintă acumularea de gaze provenite de la o butelie care alimenta centrala termică a apartamentului, a anunţat ISU Brăila.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit ISU Brăila, o explozie s-a produs, luni după-amiază, într-un apartament dintr-un bloc din localitatea Însurăţei.
Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, care a cuprins două apartamente.

ISU a precizat că nu sunt persoane surprinse de incendiu şi nicio persoană nu necesită îngrijiri medicale, până în prezent.


