Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de urgenţă decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale. Câteva sute de oameni participă, vineri, în faţa Palatului Parlamentului şi în zona sediului Curţii Constituţionale la un protest faţă de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a anula alegerile prezidenţiale de anul trecut. Din mulţime unii dintre participanţi, au proferat ameninţări: „Aoleu, să vedeţi dacă-l interzic pe Georgescu ce o să fie atuncea! Doamne şi fereşte! O să ardă mulţi din parlamentari, numai să îndrăznească! Dar cu cred că îndrăznesc! Deci dacă îndrăznesc lucrul acesta, e gata! Pe ei, oameni buni! Acolo fără milă, la ascuţit topoare şi chestii”.
”Vineri, 10 ianuarie, la ora 10, un grup de avocaţi la fel de curajoşi ca şi oamenii care manifestă zilnic în stradă or fi prezenţi la CCR pentru a cere acestei instituţii să-şi revizuiască de urgenţă decizia care a aruncat România în haos”, a afirmat Călin Georgescu pe Facebook, subliniind că ”pe 10 ianuarie, la ora 10, va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru”.
”Pe 10 ianuarie, la ora 10, va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru! Semnăturile noastre, cu cât vor fi mai multe, vor scrie cu adevărat istorie şi vor restabili turul 2 aşa cum este legal! Dragii mei, aveţi ocazia de a vă face copiii şi nepoţii mândri că aţi luat atitudine în mod demn şi paşnic, că aţi plecat din faţa televizorului şi aţi renunţat să priviţi cum o gaşcă de interlopi politici vă calcă neîncetat în picioare drepturile constituţionale„, a mai spus el.