UPDATE – CCR, şedinţă pentru a discuta contestaţii privind candidaţii la Preşedinţie / Două noi contestaţii, vizându-i pe Crin Antonescu şi Nicuşor Dan. Ce li se reproşează / Contestaţiile au fost respinse

Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care s-a reunit, vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. ”Cum va răspunde exigenţelor postului de preşedinte, când domnia sa nu este capabil să se trezească decât după ora 12.00?”, s eîntreabă contestatarul lui Crin Antonescu. În cazul lui Nicuşor Dan, autorul contestaţiei cere conexarea dosarului său cu argumentele din dosarul de invalidare a candidaturii Dianei Şoşoacă sau ”demisia întregului complet de judecată al CCR”. Cele două contestaţii au fost respinse.

UPDATE: CCR anunţă, vineri, că, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, cu unanimitate de voturi, a respins contestaţiile formulate împotriva:

– Deciziei Biroului Electoral Central nr.20D din 11 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025;

– Deciziei Biroului Electoral Central nr.17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Nicuşor-Daniel Dan şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.

”Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central”, a transmis CCR. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind contestaţiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc vineri, 14 martie 2025, ora 12:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 14 martie 2025, ora 11:30)”, anunţă instituţia.

La CCR au fost depuse deja două noi contestaţii, vizându-i pe Crin Antonescu şi Nicuşor Dan.

CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA CANDIDATURII LUI CRIN ANTONESCU

”Domnul Crin Antonescu, de profesie şomer, beneficiar de venit minim garantat, nu poate media relaţia cu un loc de muncă, absentismul lui din Senat fiind de notorietate publică. Cum va răspunde exigenţelor postului de preşedinte, când domnia sa nu este capabil să se trezească decât după ora 12.00?” afirmă contestatarul candidatului alianţei de guvernare, care face trimitere la faptul că preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, fiind un liant al tutror categoiilor sociale.

Antonescu mai e acuzat că nu s-a manifestat ca o persoană care sprijină principiul suveranităţii naţionale şi ordinea constituţională şi i se reproşează ”susţinerea unor curente de gândire promovate de Fundaţia Soros”

”Singurul motiv pentru care bărbăţia domniei sale trebuie salvată prin acest loc de muncă, în funcţia de preşedinte, este să nu mai depindă de banii soţiei sau ai contribuabililor”, afirmă contestatarul.

CONTESTAŢIA ÎMPOTRIVA CANDIDATURII LUI NICUŞOR DAN

Contestatarul lui Nicuşor Dan consideră că în cazul acestuia nu sunt îndeplinite în special condiţiile de fond ale depunerii candidaturii ”având în vedere comportamentul acestuia din campania electorală şi faţă de rezultatul alegerilor din 2024”.

Autorul contestaţiei cere conexarea dosarului său cu argumentele din dosarul de invalidare a candidaturii Dianei Şoşoacă sau ”demisia întregului complet de judecată al CCR”.

”La mulţi ani de ziua femeii tuturor doamnlor judecător şi tuturor doamnelor care citesc acest mesaj”,mai scrie contestatarul.

 

 

Ilie Bolojan: CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie

Anca Alexandrescu în studio, purtând un costum roșu, zâmbind în timp ce se pregătește pentru o emisiune la Realitatea PLUS, dezvăluind manipulările din politica românească.

Anca Alexandrescu, aruncă BOMBA despre manevra sistemului să-l pună pe Ponta în fruntea țării: ”S-au turat motoarele la maxim pentru a-l băga în turul doi”