Armata israeliană (IDF) a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că a fost notificată de Crucea Roşie că ostaticii eliberaţi Eli Sharabi, Or Levy şi Ohad Ben Ami le-au fost predaţi de Hamas, informează The Times of Israel.
Crucea Roşie îi aduce la forţele IDF şi Shin Bet din Gaza pentru a fi apoi escortaţi în afara Fâşiei Gaza, a precizat armata.
Trei ostatici israelieni arătau slabi şi palizi când au fost predaţi Crucii Roşii, după ce mai întâi au fost supuşi unei ceremonii de propagandă organizată de Hamas în centrul Gaza.
După ce vehiculul cu ostaticii a sosit în zonă, mai întâi un agent Hamas purtând o mască verde a urcat pe o scenă, ţinând un discurs înflăcărat, în care a anunţat că cei trei ostatici vor fi eliberaţi.
Doi oficiali ai Crucii Roşii au fost aduşi pe scenă pentru a li se semna „documentele de eliberare”.
Ohad Ben Ami, de 56 de ani, a fost primul scos din vehiculul Hamas. El a fost urmat de Eli Sharabi, 52 de ani, şi de Or Levy, 34 de ani. Toţi trei au fost susţinuţi de agenţi Hamas şi aveau un certificat pe care îl ţineau în mâini la vedere. Toţi trei arătau foarte slabi, palizi şi suferinzi.
![Foto: The Times of Israel](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33639/21927218/2/ostatici-eliberati-propaganda-hamas-toi.jpg?width=540)
Levy era îmbrăcat în haine kaki, menite să semene cu o uniformă IDF, în timp ce Ben Ami şi Sharabi sunt îmbrăcaţi în haine de culoare maro, cu numele lor imprimate pe ele, pentru a semăna cu hainele deţinuţilor. Cei trei au fost puşi să facă declaraţii propagandistice în timp ce au fost urcaţi pe scenă.