UPDATE-Cel puţin 12 răniţi la Hamburg, şase între viaţă şi moarte, într-un atac cu cuţitul pe un peron al Gării Centrale. Victime îngrijite în trenuri. O suspectă, arestat

Cel puţin 12 persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul, la Hamburg, în Germania, anunţă vineri, într-un comunicat, salvatorii, relatează AFP.

”Potrivit primelor informaţii, o persoană ar fi rănit mai multe persoane cu un cuţit, la Gara centrală. Persoana suspectată a fost arestată de către forţele de ordine”, anunţă pe X Poliţia de Hamburg.

Este vorba despre o femeie suspectă, potrivit unor informaţii preliminare.

Ea apare într-o înregistrare video în timp ce este escortată de poliţişti afară din gară.

Numeroase vehicule de salvare şi poliţie au fost desfăşurate în jurul gării, potrivit unor imagini postate pe reţele de socializare.

Trei persoane au fost rănite uşor”, alte trei ”grav”, iar alte şase se află între viaţă şi moarte, a anunţat un purtător de cuvânt al pompierilor din Hamburg.

Tabloidul german Bild scrie că atacul a avut loc pe un peron al gării.

Unele dintre victime erau îngrijite în trenuri.

Motivaţiile suspectului erau necunoscute imediat.

Întreprinderea feroviară Deutsche Bahn (DB) a anunţat ”întârzieri” şi ”anulări” ale unor trenuri, din cauza operaţiunii poliţiei.

O operaţiune importantă de salvare se afla în curs, a anunţat poliţia.

Poliţia anunţă că ”anchetează cu privire la circumstanţele” acestei agresiuni.

Imagini publicate de presa germană surprind răniţi îngrijiţi pe tărgi şi un peron izolat de către forţe de ordine.

Germania a fost zguduită în ultimele luni de mai multe atacuri sângeroase cu arma albă, care au şocat ţara.

Sâmbătă, patru persoane au fost rănite într-o agresiune cu cuţitul în vestul Germaniei.

Presupusul atacator, un sirian în vârstă de 35 de ani, a fost arestat de autorităţi care suspectează un atentat terorist.

Bărbatul a atacat un grup de persoane care se afla în faţa unui bar, în centrul oraşului Bielefeld, după care a reuşit să fugă.

Criză academică fără precedent: Ambasada României reacționează la revocarea dreptului Harvard de a găzdui studenți internaționali

UPDATE – Incendiu la o şcoală din judeţul Vrancea/ Peste 30 de elevi şi cadre didactice au ieşit în siguranţă din clădire/ Focul a distrus parţial acoperişul, fiind deteriorate bunuri din trei clase – FOTO