Un tren suburban a lovit marţi un zid de sprijin prăbuşit pe şine în provincia Barcelona, acest nou accident, soldat cu un mort şi în jur de 15 răniţi, survenind la două zile după deraierea a două trenuri de mare viteză în Andaluzia, tragedie soldată cu 42 de morţi.
Conductorul trenului a decedat în urma coliziunii, iar până în prezent au fost înregistraţi 15 răniţi. Accidentul a avut loc între staţiile Sant Sadurní d’Anoia şi Gelida.
Serviciile medicale de urgenţă au instalat un spital de campanie într-o fermă din apropiere, potrivit La Vanguardia, iar răniţii sunt transferaţi acolo. Între patru şi şase persoane ar fi în stare gravă.
Conform primelor informaţii apărute în presa spaniolă, trenul a intrat în coliziune cu un zid de sprijin prăbuşit pe calea ferată. Prăbuşirea zidului s-ar putea să fi fost cauzată de ploile torenţiale care au lovit coasta catalană marţi. Primarul comunei Sant Sadurní d’Anoia, Pere Vernet, a explicat pentru presa catalană că ploile recente care au lovit regiunea nu au mai fost atât de intense „de mult timp”. „Probabil că aceasta este cauza accidentului”, a spus el.
Cu câteva ore înainte de accidentul de marţi seara, un alt tren deraiase la sfârşitul după-amiezii între Blanes şi Maçanet-Massanes, tot în Catalonia. În tren se aflau doar zece pasageri şi nu s-au înregistrat răniţi.
Acest nou accident are loc la două zile după catastrofa feroviară care a provocat 42 de morţi în apropiere de Adamuz, la aproximativ 200 de kilometri nord de Malaga. Un tren Iryo (un operator feroviar privat) cu destinaţia Madrid, care transporta aproximativ 300 de persoane, a deraiat şi a ieşit pe linia paralelă, lovind un alt tren al Renfe, compania naţională spaniolă, care circula în sens invers şi se îndrepta spre Huelva (sud), având la bord 184 de pasageri.


