UPDATE – Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Surse apropiate anchetei afirmă că, din relatările martorilor oculari, rezultă că femeia s-ar fi aruncat în gol, în pofida încecării unora dintre ce prezenţi de a o opri.

UPDATE – Principala ipoteză care se conturează în cazul incidentului de la Iulius Mall din Cluj Napoca este aceea că femeia de 69 de ani s-a sinucis. 

Martori oculari au povestit că femeia s-a îndreptat către balustrada terasei şi, în pofida eforturilor câtorva persoane din jur de a o opri, s-ar fi urcat pe balustradă şi s-ar fi aruncat de la înălţime.
Surse apropiate anchetei au declarat că imagini de pe camerele de luat de vederi amplasate în incinta centrului comercial au fost puse la dispoziţia anchetatorilor.
 

ŞTIREA INIŢIALĂ – Incidentul a avut loc vineri, 21 martie, în jurul orei 10:10, în incinta unui centru comercial din cartierul Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca.
Femeia a căzut de la o înălţime echivalentă cu aproximativ două etaje ale unui bloc de locuinţe, de pe terasa Iulius Mall. Ea s-a prăbuşit de pe terasa din zona de restaurante a mallului şi a căzut în parcarea centrului comercial.
 
„Echipajele medicale ajunse la faţa locului au aplicat imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, victima a fost declarată decedată. Poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind o femeie de 69 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. 
 
În urma incidentului, poliţiştii au deschia un dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul. 
 
Trupul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Mugur Isărescu, preşedinte de onoare al FR Şah. “Este o mare onoare pentru noi”, spune Vlad Ardeleanu

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă susţine proiectul legii privind extinderea vaccinării gratuite anti-HPV