UPDATE – Constanţa: Şase persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod / Anterior, şoferul a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră / Maşina, înmatriculată în Bulgaria – FOTO

Şase persoane au fost rănite, vineri dimineaţa, într-un accident rutier produs în judeţul Constanţa, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Toate victimele au fost transportate la spital. Anterior, şoferul maşinii, care era înmatriculată în Bulgaria, refuzase să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră aflaţi în misiune în zonă.

UPDATE – Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că poliţiştii de frontieră de la Băneasa, aflaţi în misiune pe DJ 391, au vrut să oprească maşina care ulterior a fost implicată în accidentul rutier şi care era înmatriculată în Bulgaria.

”Conducătorul autoturismului nu a respectat semnalele poliţiştilor de frontieră şi şi-a continuat deplasarea. Ulterior, vehiculul a fost identificat de poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa, în localitatea Deleni, oprit pe marginea carosabilului şi prezentând avarii”, au afirmat reprezentanţii Gărzii de Coastă. 
Ei au menţionat că la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa au loc verificări pentru stabilirea situaţiei legale a persoanelor aflate în autoturism şi a circumstanţelor în care acestea se aflau pe teritoriul României. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au precizat că şoferul a pierdut controlul maşinii într-o curbă la dreapta. 
”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, un autoturism condus de un bărbat, de 29 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a doi bărbaţi, precum şi vătămarea corporală uşoară a altor 4 bărbaţi din autoturism”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa. 
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

ŞTIREA IIŢIALĂ – Reprezentanţii Inspectoratului  pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină după producerea unui accident pe DN3, în localitatea Deleni. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD B2.

Echipele de intervenţie au constatat că un autoturism a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, şase persoane au fost grav rănite, două dntre acestea fiind inconştiente.

Toate cele şase victime au fost transportate la Spitalului Judeţean Constanţa.

Ministerul Finanţelor a început să acorde bonificaţiile de 3% pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp impozitele

UPDATE – Constanţa: Şase persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod / Anterior, şoferul a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră / Maşina, înmatriculată în Bulgaria – FOTO