UPDATE Constanţa: Zece persoane au fost rănite într-un accident rutier / O victimă este inconştientă şi încarcerată / Intervin mai multe echipaje de pompieri şi elicopterul SMURD

Zece persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier în judeţul Constanţa, după ce două maşini s-au ciocnit. Una din victime este inconştientă şi încarcerată. La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi elicopterul SMURD.

UPDATE Echipele de intervenţie au constatat că în urma accidentului au fost zece persoane rănite.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au anunţat că din cele zece persoane, una a fost intubată, suferind un traumatism cranian grav, iar nouă sunt conştiente.

De asemenea, din cei zece răniţi, patru sunt copii.

Toate cele zece victime au fost transportate la spital.

 
ŞTIREA INIŢIALĂ Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, vineri, despre prooducerea unui accident rutier între două autoturisme, pe DN 2A, intersecţia cu DJ 223. 

 
Iniţial, poliţiştii au anunţat că în evenimentul rutier au fost implicate şapte persoane, iar una dintre acestea era inconştientă şi încarcerată.
 
La faţa locului, s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, autospeciala de transport victime multiple, două echipaje SMURDM, o ambulanţă a Serviciului Judeţean şi elicopterul SMURD.

Teleorman: Un suspect în cazul bătrânului găsit mort în casă, cu urme de violenţă la cap, a fost prins de poliţişti/ Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, nepot al victimei

Bistriţa-Năsăud: Accident rutier grav la Prundu Bârgăului. Doi tineri au murit după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit frontal – VIDEO