Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la soluţionarea cererilor de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean. Luni seară, cererile de recuzare au fost respinse de magistraţi. Astfel, instanţa ar urma să se pronunţe marţi pe fond în acest dosar. ”Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu, referindu-se la judecătoare.
Potrivit G4Media, peste o mie de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat, luni, pe treptele Curţii de Apel Bucureşti şi peste drum de instituţie, manifestându-se zgomotos. Totodată, aceştia au spus rugăciunea ”Tatăl nostru” şi ”Crezul” înainte de a intra în sală. Procesul a fost suspendat de două ori. Una dintre avocate i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu că are ocazia ”să se mântuiască”.
În acest dosar, Călin Georgescu a cerut anularea hotărârilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024. Prin decizia 230D, BEC a hotărât încetarea de îndată a votării, respectiv a pregătirii votării la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, încetarea de îndată a operaţiunilor de pregătire a votării la secţiile din ţară şi sistarea operării în aplicaţiile informatice în contextul alegerilor prezidenţiale.
Decizia 231D/2024 se referă la încetarea activităţii BEC şi a Birourilor electorale judeţene, după hotărârea CCR privind anularea procesului electoral la alegerile prezidenţiale.
Decizia 232D/2024 modifică un articol din 231D privind indemnizaţiile membrilor birourilor electorale de la secţiile din votare din străinătate.
CCR a decis în unanimitate anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.