UPDATE – Dâmboviţa: Percheziţii într-un dosar care vizează introducerea în ţară de arme de foc şi muniţii de către un bărbat de 35 de ani / Armele, de tipul GHOST GUNS, aduse din Turcia şi ulterior comercializate – FOTO

Poliţiştii şi procurorii fac, luni, 11 percheziţii într-un dosar penal care vizează introducerea în ţară de arme de foc şi muniţii de către un bărbat de 35 de ani. Armele, de tipul GHOST GUNS, aduse din Turcia, au fost depozitate în judeţul Dâmboviţa, fiind ulterior comercializate.

UPDATE: Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că, în cadrul operaţiunii sunt puse în aplicare trei mandate de aducere emise pe numele unor persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.

”Acţiunea vizează documentarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 35 de ani, care, în perioada 2024 – prezent, ar fi deţinut, fără drept, mai multe arme de foc, de tipul GHOST GUNS, susceptibile a fi introduse, în mod ilegal, din Turcia în România”, au precizat poliţiştii.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În cursul zilei de azi, 9 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu cei ai Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, efectuează 11 percheziţii domiciliare în judeţul Dâmboviţa într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată”, anunţă, luni, Parchetul General.

Potrivit procurorilor, cercetările vizează activitatea unei persoane fizice care ar fi adus în ţară, din Turcia, arme de foc letale şi muniţii pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane.

”După introducerea în ţară, armele au fost depozitate în judeţul Dâmboviţa, fiind  vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiaşi judeţ”, au mai transmis procurorii.

Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău şi Dâmboviţa, Direcţiei pentru Protecţia Animalelor, al specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

 

 

Ştefan Pălărie (USR): Comisia de Externe a Senatului a dat un aviz negativ moţiunii depuse de Opoziţie pe subiectul Mercosur / Decizia privind dezbaterea sau nu a moţiunii simple, în Biroul Permanent al Senatului

Spectacolul alternativ al lui Kid Rock la Super Bowl, organizat de Turning Point USA, a stârnit reacţii negative: “Redneck Halftime!” şi “Temu Halftime” – VIDEO