Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) organizează miercuri o dezbatere naţională despre situaţia actuală a programelor HIV în România, în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, HIV Outcomes Romania, Centrul Român HIV/SIDA, Academia Europeană de HIV/SIDA si Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Romane. Majoritatea covârşitoare a pacienţilor români infectaţi cu virusul HIV afirmă că au mari reţineri atunci când sunt puşi în situaţia de a discuta cu alte persoane despre afecţiunea de care suferă, arată un sondaj realizat pe un număr de peste 300 de pacienţi infectaţi cu HIV. Mulţi dintre cei chestionaţi spun că nu ar merge la farmacia din comunitatea în care trăiesc pentru a-şi ridica tratamentul pentru infecţia cu HIV, din cauza prejudecăţilor celor din jur.
Evenimentul are loc într-un moment în care datele recente şi semnalele din teritoriu arată nevoi acute legate de prevenţie, acces la diagnostic şi continuitatea tratamentului.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate ultimele date centralizate de către Compartimentul pentru Monitorizarea Infecţiei HIV în România din cadrul INBI Matei Balş, precum şi rezultatele cercetării “Nevoile socio-medicale ale persoanelor care trăiesc cu HIV din România”, realizată de UNOPA în colaborare cu Institutul de Antropologie al Academiei Române, care arată percepţia persoanelor care trăiesc cu HIV legată de situaţia lor actuală.
La dezbatere vor participa experţi, medici infecţionişti, coordonatori de centre regionale, reprezentanţi ai spitalelor de boli infecţioase, ai instituţiilor centrale cu responsabilităţi în prevenirea şi managementul infecţiei HIV, organizaţii neguvernamentale şi jurnalişti.
Evenimentul oferă acces direct la specialişti care pot explica situaţia reală din teren şi pot răspunde întrebărilor de interes public.
Evenimentul se desfăşoarăîncepând cu ora 12.00, la Sala Amfiteatru a Academiei Europene HIV/SIDA, INBI „Prof. Dr. Matei Balş”, strada Dr. Calistrat Grozovici 1, Bucureşti.
Evenimentul va fi transmis live pe Facebook, pe pagina UNOPA, .


