UPDATE – Diana Şoşoacă, la Parchetul General: Imediat mi s-a băgat sub nas – deşi trebuia să fiu lăsată să studiez dosarul – o ordonanţă prin care din suspect sunt făcută inculpat / Procurorii anunţă oficial urmărirea penală pentru 11 infracţiuni

#image_title

Europarlamentarul Diana Şoşoacă, vizată într-un dosar penal cu mai multe infracţiuni, între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, s-a prezentat, luni, la Parchetul General pentru a fi audiată, iar la final a anunţat că i s-a comunicat că are calitatea de inculpat. Procurorii au anunţat oficial urmărirea penală pentru 11 infracţiuni.

UPDATE: Parchetul General anunţă oficial, luni, punerea în mişcare a urmăririi penale faţă de ”o inculpată, membru al Parlamentului European”, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:

  • 4 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
  • 4 infracţiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;  
  • promovarea, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului;
  • negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
  • ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal.

”Menţionăm că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Parlamentului European ridicarea imunităţii parlamentare a persoanei care face obiectul prezentei investigaţii penale”, se arată în comunicatul Parchetului General.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Parchetul General este cea mai coruptă instituţie a statului român. Parchetul European este cea mai coruptă instituţie a UE. Eu nu am venit aici să stau în genunchi şi nici să mă supun”, a declarat Diana Şoşoacă, luni. La Parchetul General, unde a fost audiată în dosarul penal care vizează mai multe infracţiuni.

Şoşoacă a susţinut, în faţa susţinătorilor, vorbind la o portavoce, că procurorului care a audiat-o ”îi cam tremurau mâinile”.

”Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Ulterior, după ce mi s-au adus la cunoştinţă faptele şi învinuirile, imediat mi s-a băgat sub nas – deşi trebuia să fiu lăsată să studiez dosarul – o ordonanţă prin care din suspect sunt făcută inculpat”, a afirmat Şoşoacă.

Aceasta a susţinut, de asemenea, că ”procesul va fi unul care se va termina extrem de repede”.

”Au nevoie ca Diana Şoşoacă să intre pentru 25 de ani la puşcărie”, a declarat europarlamentarul.

Diana Şoşoacă a fost aşteptată de susţinători care au aclamat-o şi i-au oferit flori.

Ea a fost citată la Parchetul General şi în 23 septembrie, însă a transmis că nu se poate prezenta, fiind la Bruxelles.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, în 23 septembrie, că solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Diana Şoşoacă, în cazul căreia procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale pentru mai multe infracţiuni, între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea, în public, a cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Cazul are legătură cu acuzaţiile din urmă cu patru ani aduse Dianei Şoşoacă şi soţului său, când cei doi soţi ar fi sechestrat şi agresat o echipă de jurnalişti italieni.

 

 

 

Lia Olguţa Vasilescu: Suntem de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi / Primarii şi preşedinţii de CJ să aibă ca opţiune reducerea cu 10% a bugetului / Să se facă 10% reduceri de personal şi din administraţia centrală

Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Constanţa / Cod portocaliu pe râuri din mai multe zone ale ţării / Apele Române: Tâurile mari nu vor pune probleme semnificative, fiind protejate de lucrările hidrotehnice