UPDATE – DNA, percheziţii în mai multe judeţe într-un dosar de evaziune fiscală în contextul vânzării de autoturisme / Prejudiciul este estimat la 29 de milioane de lei / Cum funcţiona schema

Știri de azi | UPDATE – DNA, percheziţii în mai multe judeţe într-un dosar de evaziune fiscală în contextul vânzării de autoturisme / Prejudiciul este estimat la 29 de milioane de lei / Cum funcţiona schema - Știri de azi |
#image_title

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii în judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Bihor şi Suceava, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat la 29 de milioane de lei.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2025, a unor infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, de către mai multe societăţi comerciale  şi de către reprezentanţi ai acestora, în contextul vânzării de autoturisme, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la aproximativ 29.000.000 de lei”, a transmis, marţi, DAN, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a menţionat că, urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 12 locaţii situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Bihor şi Suceava, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

ANAF a transmis, într-un comunicat de presă, mai multe detalii despre ancheta aflată în curs şi a precizat că, în urma verificărilor, Inspectorii antifraudă au constatat un prejudiciu de peste 29 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) datorată bugetului de stat.

”Societatea verificată a aplicat în mod nelegal şi abuziv regimul special de marjă pentru toate vânzările de autoturisme efectuate către persoane fizice şi juridice din România şi din alte state. Autoturismele respective nu fuseseră achiziţionate la rândul lor în regim de marjă, aşa cum prevede legea. Prin aplicarea unei marje artificiale de aproximativ 100 de euro (inclusiv TVA) pentru fiecare autoturism, societatea a diminuat semnificativ TVA declarat şi plătit la bugetul de stat”, explică oficialii ANAF.

Totodată, inspectorii antifraudă au constatat că o parte dintre beneficiarii externi din Uniunea Europeană nu deţineau cod valid de înregistrare în scopuri de TVA la momentul livrării. În aceste cazuri, livrările nu sunt scutite de TVA, iar societatea trebuia să colecteze TVA aferentă tranzacţiilor.

Investigaţiile inspectorilor antifraudă au relevat că reprezentanţii societăţii au repetat acelaşi tip de fraudă şi prin alte firme, folosind acelaşi mod de operare:
●        înfiinţau succesiv noi societăţi comerciale;
●        acumulau datorii la bugetul de stat prin aplicarea abuzivă a regimului de marjă;
●        solicitau ulterior intrarea în insolvenţă, pentru a evita executarea silită de către ANAF.
 

”Verificările se desfăşoară în prezent în locaţii situate în judeţele Ilfov şi Prahova, în cooperare cu Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală, fiecare instituţie acţionând în limitele competenţelor sale legale. Aceste controale continuă în paralel cu percheziţiile efectuate de organele de urmărire penală”, a mai transmis ANAF.

În acelaşi timp, structurile regionale ale DGAF desfăşoară acţiuni de verificare şi monitorizare a transporturilor intracomunitare de autoturisme second-hand, în apropierea punctelor de trecere a frontierei din vestul ţării.

”Piaţa autoturismelor second-hand este afectată de practici comerciale ilegale, care distorsionează concurenţa şi dezavantajează firmele corecte. ANAF atrage atenţia asupra consecinţelor legale ale nedeclarării taxelor şi impozitelor, indiferent de sursa veniturilor şi reafirmă importanţa respectării obligaţiilor fiscale pentru asigurarea unui mediu concurenţial echitabil”, se mai arată în comunicatul de presă.
 

 

 

 

Știri de azi | Un implant ocular a redat vederea la pacienţi cu degenerescenţă maculară legată de vârstă - Știri de azi |

Un implant ocular a redat vederea la pacienţi cu degenerescenţă maculară legată de vârstă

Știri de azi | Ghidul de accesare a Schemei de ajutor pentru fermierii şi procesatorii care aleg să investească în energie verde pentru consumul propriu, pus în dezbatere publică - Știri de azi |

Ghidul de accesare a Schemei de ajutor pentru fermierii şi procesatorii care aleg să investească în energie verde pentru consumul propriu, pus în dezbatere publică