UPDATE – Doi agenţi de la Poliţia Rutieră, răniţi în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 7, în judeţul Argeş / Autospeciala în care se aflau a fost lovită frontal de o maşină / O femeie, transportată şi ea la spital

O autospecială de poliţie a fost lovită frontal, marţi seară, de o altă maşină, pe DN 7, în judeţul Argeş, iar cei doi agenţi de la Poliţia Rutieră care se aflau în patrulare au fost răniţi.

UPDATE: IPJ Argeş a precizat că poliţiştii – şoferul de 42 de ani şi colegul său de 41 de ani – sunt  supuşi investigaţiilor medicale de specialitate.

”Deşi iniţial a refuzat primirea îngrijirilor medicale, femeia de 42 de ani, din Topoloveni, implicată în accident a fost transportată la spital pentru evaluări suplimentare. Conducătorii celor două autovehicule implicate în accident, au fost testaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool”, a transmis sursa citată.

Poliţiştii continuă investigaţiile pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, fiind întocmit un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecatoria Topoloveni.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 18:55, o autospecială, aparţinând Poliţiei Oraşului Topoloveni – Formaţiunea Rutieră – a fost implicată într-un accident rutier pe DN 7, pe raza comunei Călineşti, judeţul Argeş. Echipajul de poliţie, format din doi agenţi, desfăşura activităţi de patrulare atunci când un alt autovehicul, care circula din sens opus, a pătruns pe contrasens, lovind frontal autospeciala”, a transmis, marţis eară, IPJ Argeş.

În urma impactului, cei doi agenţi de poliţie au fost răniţi, dar sunt conştienţi.

”Aceştia au acuzat dureri şi au fost preluaţi de echipajele medicale pentru îngrijiri medicale. În al doilea autoturism implicat se afla o femeie, care însă nu ar fi avut nevoie de intervenţia echipajelor medicale”, a mai transmis sursa citată.

A fost demarată o anchetă pentru a se stabili împrejurările procucerii evenimentului rutier.

 

 

Haltere: Tiberiu Donose a cucerit trei medalii de aur la Europenele de tineret din Polonia

Radu Petrescu arbitrează meciul Dinamo – FCSB, de miercuri, din Cupa României