Preşedintele Donald Trump ţine, marţi seara, la ora 21:00, ora Washingtonului, discursul despre Starea Uniunii, fiind de aşteptat să promoveze acordurile de pace încheiate pe plan internaţional şi creşterile de pe piaţa bursieră, dar totodată să abordeze decizia Curţii Supreme privind tarifele. Guvernatorul Virginiei, Abigail Spanberger, va prezenta răspunsul democraţilor, o parte din aceştia boicotând discursul preşedintelui.
President Donald J. Trump’s 2026 State of the Union Address
— The White House (@WhiteHouse)
UPDATE – Trump face referire la „greaua moştenire” a administraţiei precedente şi, pentru a face diferenţa, se lansează în abordarea temei sale favorite – imigraţia.
UPDATE – Donald Trump şi-a început discursul proclamând că acum, sub conducerea sa, America trăieşte o „epocă de aur”, într-un moment în care celebrează 250 de ani de existenţă.
UPDATE – Donald Trump îşi face apariţia în sală în aplauzele şi ovaţiile audienţei, până la tribună dând mâna cu diverse persoane şi făcând selfie-uri.
Vicepreşedintele JD Vance, care este şi preşedintele Senatului, este deja la tribună, alături de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson. Ei vor sta în spatele prezidiului de la care Trump rosteşte discursul.
UPDATE – Prima-doamnă Melania Trump tocmai a intrat în Camera Reprezentanţilor, fiind întâmpinată cu aplauze. Ea este urmată de membrii cabinetului Trump şi de echipa Casei Albe.
Mulţi membri ai familiei preşedintelui, inclusiv fiica sa Ivanka Trump, sunt deja aşezaţi pentru discursul său.
UPDATE – Patru judecători ai Curţii Supreme – John Roberts, Elena Kagan, Brett Kavanaugh şi Amy Coney Barrett – se află în această seară în Camera Reprezentanţilor, la doar câteva zile după ce Curtea a decis că multe dintre tarifele globale impuse de Trump sunt ilegale. Trei dintre cei patru – Roberts, Kagan şi Barrett – s-au alăturat majorităţii, vineri, în decizia împotriva tarifelor drastice impuse de preşedinte, provocând conferinţa de presă furioasă şi plină de insulte a lui Trump câteva ore mai târziu.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Convoiul prezidenţial al lui Donald Trump a ajuns la Capitoliul SUA cu aproximativ 20 de minute mai devreme de ora programată.
. HAS ARRIVED AT THE CAPITOL FOR THE STATE OF THE UNION
— Rapid Response 47 (@RapidResponse47)
Nu există o limită de timp pentru durata discursului privind starea naţiunii, care începe la ora locală 21:00 (4:00 ora României, miercuri). Trump a declarat deja că discursul său va fi unul lung, ceea ce ar putea fi semnificativ, având în vedere că discursul său de anul trecut a durat aproximativ o oră şi 40 de minute. Deşi discursul de anul trecut nu a fost, din punct de vedere tehnic, un discurs privind starea naţiunii, el a doborât recordul fostului preşedinte Bill Clinton în ceea ce priveşte durata discursului adresat Congresului. În 2000, Clinton stabilise un record cu cel mai lung discurs despre starea Uniunii, care a durat aproape o oră şi 29 de minute.
Cu toate acestea, Trump nu a rămas cu mult în urma lui Clinton în ceea ce priveşte astfel de discursuri. Primul său discurs despre starea naţiunii din 2018 a durat o oră şi 20 de minute; discursul din 2019 a durat o oră şi 22 de minute, iar cel din 2020 a durat o oră şi 18 minute, scrie Reuters.
Cel mai scurt discurs despre starea naţiunii a fost cel al lui Ronald Reagan din 1986, care a durat aproximativ 31 de minute, potrivit site-ului web al Congresului.


