Un dosar penal pentru tentativă de viol a fost deschis, vineri, după ce anchetatorii au fost sesizaţi de către conducerea Şcolii de agenţi de poliţie Câmpina. Reclamaţia a fost depusă de un cursant în vârstă de 20 de ani. Un bărbat de 49 de ani a fost reţinut. El nu este cadru didactic, dar este angajat al Ministerului de Interne.
UPDATE: Reclamaţia privind tentativa de viol a are la baza sesizarea venită din partea unui cursant, bărbat, în vârstă de 20 de ani, au precizat surse din anchetă.
Bărbatul suspectat nu este cadru didactic în şcoala de agenţi de poliţie, însă este angajat al acesteia şi are o funcţie în Ministerul Afacerilor Interne.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale se efectuează cercetări, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanţii unei instituţii de învăţământ postliceal, din Câmpina”, a transmis, vineri seară, IPJ Prahova.
Surse judiciare au precizat că unitatea de învăţământ la care s-a produs tentativa este Şcoala de agenţi de poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina.
IPJ Prahpva a precizat că persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 49 de ani, a fost dusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii.
”Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie analizată oportunitatea luării unei alte măsuri preventive”, au precizat poliţiştii.


