Reprezentanţii medicilor spun că salariile personalului sanitar sunt ”jignitor de mici”, iar o eventuală decizie de reducere a acestora ar fi una ”gravă”. ”Încercăm să facem tot ce este omeneşte bine, dar trebuie să fie clar pentru toată lumea că aşa nu mai poate continua”, afirmă Toni Popescu, preşedintele Diviziei de medici din cadrul Federaţiei Sanitas. El arată că datele conform cărora 90 la sută din bugetul unui spital se duc pentru plata salariilor pot induce ideea că veniturile personalului medical sunt foarte mari, însă realitatea este că, în timp ce în ultimii ani salariile au mai crescut, banii pe care spitalele îi primesc de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu au ţinut pasul cu majorările din alte domenii.
”Noi acum ne pregătim de mişcări ample de protest, salariile sunt jignitor de mici. Cel mai grav ar fi ca onor Guvernul să le mai scadă cu încă 10%, pentru că şi aşa gărzile şi sporurile suplimentare sunt plătite la nivelul salariilor din anul 2018”, a declarat Toni Popescu, luni seară, la .
El a precizat că se discută de mai mulţi ani despre propunerile privind implementarea gărzilor de 12 ore, adăugând că şi garda la domiciliu, idee propusă de ministrul Sănătăţii, este o ”propunere excelentă”.
”Încercăm să facem tot ce este omeneşte bine, dar trebuie să fie clar pentru toată lumea că aşa nu mai poate continua. Avem colegi are ajung la burnout. Ştiu sigur că domnul ministru Rogobete e foarte receptiv la acest subiect şi a fost întotdeauna, l-am văzut că încearcă şi îmi doresc să şi reuşească”, a subliniat medicul Toni Popescu.
Un asistent medical principal gradaţia 3, care este o gradaţie medie, are un salariu de 3.999 de lei net, la care primeşte un spor între 12 şi 15% dacă lucrează pe o secţie chirurgicală. Un medic rezident de anul patru, an terminal sau semi-terminal, în funcţie de specialitate, are un salariu net de 5.738 de lei, iar o gardă este plătită la salariul din anul 2018, de 3.641 de lei, garda fiind 453 de lei. Salariul de bază net al unui medic specialist este de 7.388 de lei, arată datele prezentate de Toni Popescu.
”Dacă un om poate să crească un copil, doi copii cu 4.400-4.700 de lei înseamnă că e un înger. Salariile sunt foarte mici. Problema se pune că aceşti oameni nu sunt normaţi cum trebuie, ei fac munca altora, ei fac ore suplimentare şi sunt ore suplimentare neplătite, se dă liber. Numai că asistentul şef nu poate să le dea liber pentru că nu are cine să le ţină locul, este şi o problemă de normare”, a subliniat reprezentantul medicilor în sindicat.
El a explicat că o asistentă medicală completează 39 de pagini pentru fiecare pacient pe care îl are în îngrijire, el arătând că s-a ajuns, în unele cazuri, ca asistenţii medicali să facă mai multă birocraţie decât muncă la patul bolnavului.
”Ce facem? E simplu: medicul va pleca afară, asistentul medical va pleca afară, îi vom face bine pe spanioli, pe italieni”, a afirmat Popescu.
El a arătat că datele conform cărora din bugetul unui spital 90% se duc pentru plata salariilor pot induce ideea că veniturile personalului medical sunt foarte mari, însă realitatea este că, în timp ce în ultimii ani salariile au mai crescut, banii pe care spitalele îi primesc de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu au ţinut pasul cu majorările din alte domenii.
”În aparenţă, salariile sunt foarte mult din bugetul spitalului, dar dacă nouă Casa (Naţională de Asigurări de Sănătate – n.r.) nu ne dă mai mulţi bani pe caz… România e ţara cu ea mai mică sumă pe cap de locuitor investită în sănătate, la nivel european. Trebuie să înţelegem că oriunde în lumea asta sănătatea costă bani”, a adăugat Toni Popescu.