UPDATE – Explozie la Laboratorul artileristic al Armatei, pe şoseaua de centură a Bucureştiului / O femeie de 47 de ani, tehnician civil, a murit / Anchetă a Parchetului Militar Bucureşti

O explozie s-a produs, marţi, la Laboratorul artileristic al Armatei, aflat în zona şoselei de centură a Bucureştiului. Primele informaţii arată că deflagraţia a fost urmată de un incendiu. O femeie de 47 de ani, tehnician civil, a murit.

UPDATE: Ministerul Apărării anunţă că, marţi, în jurul orei 14.00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, în urma căreia şi-a pierdut viaţa un angajat civil al unităţii.

 ”Deflagraţia s-a produs în timp ce persoana de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, încadrată pe funcţia de tehnician din anul 2019, efectua analize fizico-chimice la materiale explozibile şi pirotehnice. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul de urgenţă 112, la faţa locului intervenind efective ale ISU Bucureşti-Ilfov, cu mijloace specifice, care au lichidat incendiul în circa 35 de minute”, a transmis MApN.

Ministerul a precizat că incidentul va fi cercetat de Parchetul Militar Bucureşti şi de o comisie condusă de comandantul unităţii.

 ”Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă regretul pentru decesul angajatului laboratorului şi este alături de familia îndoliată”, a transmis Ministerul Apărării.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit reprezentanţilor ISU, o explozie s-a produs, marţi, la un centru al Ministerului Apărării de pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona Pantelimon.

Primele informaţii arată că deflagraţia a fost urmată de un incendiu.

Reprezentanţii MApN au precizat pentru News.ro că vor oferi informaţii după finalizarea cercetărilor preliminare.

Compania Slovnaft, deţinută de Grupul MOL, anunţă investiţii de 350 de milioane de euro până anul viitor: ”Vrem să diversificăm capacitatea rafinăriei din Slovacia, astfel încât să devenim independenţi de ţiţeiul crud rusesc”

Şedinţă de lucru a Comisiei Tehnice Centrale din MAI, pentru organizarea turului 1 al alegerilor prezidenţiale: Peste 26.000 de efective ale MAI sunt la datorie, zilnic. Duminică, în ziua scrutinului, numărul acestora va fi suplimentat la 43.000