Un grav accident rutier în care au fost implicate zece autoturisme, în care se aflau aproape 30 de persoane, s-a produs, vineri seară, pe DX 12, în zona localităţii Optaşi Măgura, din judeţul Olt. Potrivit ISU Olt, a fost activat Planul roşu de intervenţie. Din primele date, trei persoane necesită îngrijiri medicale.
UPDATE: Momentul impactului a fost surprins în imagini.
UPDATE: Direcţia Regională de drumuri şi Poduri Craiova anunţă că circulaţia rutieră este deviată de pe DeX12, Craiova-Piteşti, sensul de mers spre Craiova, prin nodul Albota, pe DN 65, din cauza accidentului.
”Partea carosabilă este curată şi uscată”, au transmis drumarii.

Centrul Infotrafic a precizat că accidentul s-a produs iniţial între două autoturisme, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Ulterior, alte autovehicule s-au lovit faţă-spate.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt informează, vineri seară, că pe DX 12, în zona localităţii Optaşi Măgura, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate zece autoturisme, în care se aflau circa 27 de persoane.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Olt a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, precizează sursa citată.

La faţa locului, echipajele operative ale ISU Olt intervin cu şapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un microbuz şi o autospecială pentru primă intervenţie şi mai multe ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.
De asemenea, din cadrul ISU Argeş acţionează o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş.
Ministerul Sănătăţii anunţă că, pentru asigurarea capacităţii de răspuns medical, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a fost mobilizat, iar Ministerul Sănătăţii este în contact permanent cu conducerea unităţii sanitare, pentru o organizare cât mai eficientă a activităţii medicale, în eventualitatea în care va fi necesar transportul unui număr mai mare de pacienţi către spital.
De asemenea, 2 persoane au fost asistate medical la faţa locului pentru contuzii, însă au refuzat transportul la spital.
Potrivit forţelor de intervenţie, accidentul a avut loc pe sensul de mers Piteşti – Slatina.


