A fost dezactivat Planul Roşu, începând cu ora 08.34, care fusese activat miercuri dimineaţa din cauza unui accident rutier produs între un autoturism şi un microbuz şcolar, pe DN24, în localitatea Ciorteşti.
„În urma accidentului, au rezultat două victime, un bărbat în vârstă de 44 ani, care are un traumatism la genunchiul stâng şi epistaxis, şi un copil, de sex feminin, în vârstă de 15 ani, care a suferit un traumatism cranian. Cele două victime au fost preluate de echipajele SAJ. Ceilalţi elevi care se aflau în microbuz au fost preluaţi de către un alt microbuz şi transportaţi la unităţile de învăţământ”, a declarat lt. Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Potrivit ISU Iaşi, în evenimentul rutier care a avut loc în jurul orei 07.44 au fost implicate 16 persoane, dintre care 14 minori. La locul solicitării s-a deplasat, din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi, o autospecială de transport victime multiple, iar de la SAJ Iaşi au plecat două ambulanţe. De asemenea, s-a deplasat şi o autospecială de de la SVSU Ciorteşti.
ORA 08.31 Iaşi: Plan Roşu activat în urma unui accident produs între un autoturism şi un microbuz şcolar
Planul Roşu a fost activat, miercuri dimineaţa, începând cu ora 07.44, în urma unui accident rutier produs pe DN24, în localitatea Ciorteşti, între un autoturism şi un microbuz şcolar.
Potrivit ISU Iaşi, în evenimentul rutier sunt implicate 16 persoane, dintre care 14 minori.
La locul solicitării s-a deplasat, din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi, o autospecială de transport victime multiple, iar de la SAJ Iaşi au plecat două ambulanţe. De asemenea, s-a deplasat şi o autospecială de de la SVSU Ciorteşti.
„Copii sunt evacuaţi din microbuz. Sunt două victime: un minor şi şoferul autoturismului. Ambii sunt conştienţi, cooperanţi”, a transmis dr Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.