Un băiat de 13 ani a fost căutat de poliţişti după ce a plecat, luni, de la o biserică din municipiul Iaşi şi nu s-a mai întors. El se afla acolo la o activitate organizată de Centrul de Servicii Sociale Târgu Frumos. Băiatul a fost găsit.
UPDATE – Potrivit IPJ Iaşi, băiatul a fost identificat şi nu a fost victima vreunei infracţiuni.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi după ce, luni, Mihai Andrei Leahu, în vârstă de 13 ani, a plecat din incinta bisericii Sfântul Prooroc Daniel, din municipiul Iaşi, şoseaua Nicolina, unde se afla la o activitate organizată de Centrul de Servicii Sociale Târgu Frumos şi nu a mai revenit.
La momentul plecării, băiatul era îmbrăcat cu un tricou albastru, pantaloni scurţi negri, iar în picioare avea o pereche de adidaşi negri.
El are 1,61 m înălţime, aproximativ 63 de kilograme, păr şaten, tuns scurt, ochi verzi.
Persoanele care au informaţii cu privire la băiat sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.