UPDATE – IGPR – 70 de percheziţii au loc vineri în cadrul operaţiunii Jupiter/ Parchet: În total, în cadrul operaţiunii Jupiter au fost efectuate peste 1000 de percheziţii

IGPR anunţă că vineri dimineaţă au loc 70 de percheziţii în cadrul operaţiunii Jupiter.

UPDATE – ”În cea de-a cincea zi a operaţiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, astăzi, 25 octombrie 2024, se desfăşoară 13 acţiuni operative complexe. Acestea implică punerea în executare a 77 de mandate de percheziţie şi a 6 de mandate de aducere”, anunţă Parchetul ICCJ.

În total, în cadrul operaţiunii JUPITER au fost efectuate peste 1000 de percheziţii, precizează sursa citată, subliniind că aceastea au avut loc ”în contextul unor acţiuni de mare amploare, care subliniază efortul autorităţilor de aplicare a legii în combaterea infracţionalităţii printr-o colaborare strânsă între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române”..

”Operaţiunea JUPITER reprezintă, astfel, un pas important în consolidarea statului de drept, în protejarea intereselor economice ale statului şi un angajament al autorităţilor judiciare de a proteja siguranţa cetăţenilor şi de a asigura angajarea răspunderii penale în cazul celor încalcă legea”, adaugă Parchetul ICCJ.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 25 octombrie a.c., se efectuează 77 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, anunţă vineri IGPR.
 
Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalităţii economice (deturnarea licitaţiilor publice, evaziune fiscală, contrafacere), arme, explozivi şi substanţe periculoase (braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor) şi ordine publică (contrabandă, infracţiuni silvice).
 
Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
 
Persoanele depistate vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Tenis: Deţinătorul trofeului, eliminat în optimile de finală ale turneului ATP de la Basel

VIDEO Marcel Ciolacu, tranșant: ‘Niciodată, dar niciodată, eu nu voi sta la masă cu Simion’ / Ochi dulci către PNL