Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, într-un apartament de la etajul întâi al unui bloc din municipiul Sibiu, fiind degajări mari de fum. Circa 50 de locatari au fost evacuaţi din imobil. Un bărbat de 70 de ani a fost găsit în apartament, în stop cardio-respirator, fiind resuscitat şi transportat la UPU, inconştient şi intubat. Incendiul a fost stins.
UPDATE – Potrivit ISU Sibiu, incendiul a fost stins.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul întâi al unui bloc de pe strada Siretului din municipiul Sibiu.
ISU Sibiu a trimis acolo două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.
”Din primele informaţii, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Din imobil sunt evacuaţi locatarii, până în acest moment este vorba de aproximativ 50 de persoane”, a transmis ISU.
Traficul rutier este blocat pe strada Siretului, la intersecţia cu strada Intrarea Arieşului, pentru a asigura intervenţia autospecialelor.



