UPDATE – Incendiu de vegetaţie uscată, în apropierea unui cartier de blocuri ANL din municipiul Galaţi/ Focul a fost stins

#image_title

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, vineri după-amiază, în apropierea unui cartier de blocuri ANL din municipiul Galaţi. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi au stins incendiul.

UPDATE – Potrivit ISU Galaţi, incendiul a fost lichidat, iar în urma acestuia a ars aproximativ un hectar de vegetaţie uscată.

Nu s-au înregistrat alte pagube şi incendiul nu s-a extins cǎtre locuinţele din proximitate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este o ţigară aprinsă lăsată nesupravegheată.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”În aceste momente, forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «General Eremia Grigorescu» al judeţului Galaţi intervin în zona ANL-uri Cantemir, municipiul Galaţi, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată”, a informat ISU Galaţi.
 
La incendiu acţionează patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
 

Ilfov: Cinci persoane, transportate la spital după un accident produs pe Centura Bucureştiului, la Glina/ Traficul este restricţionat

Ce vrea Putin pentru a încheia războiul. Planul propus de președintele rus a fost prezentat liderilor europeni și ucraineni