UPDATE – Incident pe calea ferată, pe secţia de circulaţie Periş – Buftea – Muncitorii unei firme au secţionat accidental cablurile de semnalizare / Trenurile pot înregistra întârzieri / Situaţia pe un fir, remediată

CFR anunţă, miercuri seară, un incident pe calea ferată, între pe secţia de circulaţie Periş – Buftea, unde muncitorii unei firme au secţionat accidental cablurile de semnalizare.

UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, la ora 21:10, firul 1 pe direcţia Buftea – Periş a fost remediat, iar circulaţia trenurilor pe acest fir a fost reluată în condiţii normale. Personalul de specialitate al CFR intervine în continuare pe firul 2 pentru restabilirea funcţionării instalaţiilor de semnalizare şi verificarea siguranţei circulaţiei, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii normale pe întreaga secţie”, a mai transmis CFR. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în data de 7 ianuarie 2026, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, pe secţia de circulaţie Periş – Buftea, la kilometrul feroviar 22+110, s-a produs un incident tehnic în zona lucrărilor desfăşurate de o societate terţă”, a transmis, miercuri seară, CFR.

Compania a precizat că, în cursul executării lucrărilor, o societate comercială a secţionat accidental cablurile de semnalizare.

”Ca urmare a acestui incident, circulaţia feroviară pe secţia Periş – Buftea se desfăşoară la cale liberă. Trenurile de călători pot înregistra întârzieri faţă de graficul normal de circulaţie. Personalul de specialitate al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” S.A. intervine pentru remedierea situaţiei şi pentru restabilirea funcţionării instalaţiilor afectate. Intervenţiile sunt în desfăşurare, iar circulaţia se menţine în condiţii de siguranţă”, a mai transmis CFR.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. recomandă publicului călător să se informeze înainte de plecarea la drum prin intermediul surselor oficiale de informare.  

 

Fotbal: A murit Martin Chivers, legenda lui Tottenham

Cupa Africii pe Naţiuni: Jucătorii Nigeriei ameninţă să boicoteze meciul din sferturi, cu Algeria, din cauza bonusurilor neplătite